14.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Alte modernizări în Hipodrom II

Cele mai citite

Primăria Sibiu a atribuit contractul pentru modernizarea celei de-a doua zone a cartierului Hipodrom II, delimitată de străzile Gorăslău – Mirăslău – Hipodromului – Nicolae Iorga. În urma unei proceduri de achiziție în cadrul căreia au fost depuse șapte oferte, contractul a fost semnat cu asocierea SC Geiger Transilvania SRL/ SC Electroimpex SRL, valoarea acestuia fiind de 3.305.422, 37 lei.

Lucrările vor include modernizarea străzilor Gorăslău și Mirăslău, zona dintre blocuri, precum și a aleilor și parcărilor din zona menționată. Este prevăzută modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea de spații de parcare, modernizarea sistemului de iluminat public și amenajarea tubulaturii în care vor fi coborâte cablurile aeriene. Aleea Haiducului este situată în această zonă, însă lucrările de modernizare sunt deja în curs, în baza unui alt contract.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 8 luni de la emiterea ordinului de începere.

Publicitate

La începutul lunii iulie, Primăria a anunțat începerea lucrărilor în prima zonă din acest cartier, delimitată de Bulevardul Mihai Viteazu, strada Oituz, strada Mirăslău, strada Gorăslău și strada Nicolae Iorga. Primul contract a vizat reabilirarea Aleii Turnu Roșu și a Aleii Biruinței, dar și a aleilor mai mici care fac legătura dintre blocuri și parcări.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tânăr de 21 de ani, reținut pentru tâlhărie

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect