Primăria Sibiu a lansat marți, 9 ianuarie o actualizare a Sibiu City App, prima aplicație mobilă a unei municipalități din România. Aplicația se extinde cu un modul dedicat raportării problemelor pe care cetățenii le sesizează în oraș. Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, este de părere că sesizările trimise de cetățeni prin intermediul acestei aplicații vor fi mult mai repede rezolvate decât sesizările primite în scris sau pe mail. Scopul inițial, al aplicației Sibiu City App, lansată în 2013, a fost de a oferi informații despre obiectivele turistice, evenimentele orașului, transportul public, spațiile de parcare, unitățile de cazare și masă din oraș.
„Toți angajații Primăriei au fost instruiți, știu ceea ce trebuie să facă. Și noi pute vedea incidentele raportate. De multe ori, informațiile nu ajung până la nivelul conducerii, dar acum avem posibilitatea să vedem dacă anumite sesizări au fost sau nu rezolvate. Eu pot să vizualizez la toate serviciile ceea ce se întâmplă. Cred că se va reduce cu cel puțin două treimi din timpul de rezolvare, dar asta depinde și de complexitatea problemei. E foarte important ca cetățenii Sibiului să se implice constructiv și asta cred că este o implicare constructivă”, a transmis Astrid Fodor.
Printre primii cetăţeni care au semnalat o problemă a fost chiar primarul oraşului, Astrid Fodor, care a testat deja aplicaţia. Primărița a semnalat defecțiunea unui bec din oraș, iar problema a fost rezolvată în cel mai scurt timp. Edilul a dorit să precizeze că s-a logat la Sibiu City App fără a folosi vreun element de identificare, care ar fi putut fi recunoscut de către angajații Primăriei Sibiu.
„Cu câțiva inspectori ai Primăriei nu putem ști tot ceea ce se întâmplă. De exemplu, un bec pe Podul Gării poate sta stricat o săptămână până să fie văzut de un inspector. Eu m-am logat în această aplicație, am transmis o sesizare și în aceeași seară s-a rezolvat problema becului de pe Podul Gării”, a menționat edilul.
Aplicația Sibiu City App, destinată telefoanelor inteligente
Această aplicație a fost descărcată până în prezent de aproximativ 20.000 de utilizatori fie din Google Play, fie din App Store și este compatibilă cu telefoanele iOS sau cele Android.
„Este important să o descărcați în măsura în care doriți să vă implicați fizic în viața comunității sibiene. Ce veți putea face ca cetățean, dincolo de ceea ce puteați face până acum cu aplicația, respectiv să răsfoiți agenda culturală a orașului, să descoperiți locații și evenimente, este să raportați primăriei mici incidente pe care le sesizați în Sibiu legate de salubritate, de iluminat public, gropi. Durează aproximativ 10- 15 secunde să transmiteți o sesizare, care va fi rezolvată într-un timp cât mai scurt de administrația locală. Cred că în cazul oricărei aplicații există și posibilitatea de a da și eroare, dar noi vom interveni promt și vom încerca să aflăm ce nu funcționează cum trebuie.”, a spus Ionuț Munteanu, director general Eventya Sibiu, cei care au creat aplicația.
Aplicatia se poate utiliza de pe smartphone, prin trei pași:
Pasul 1: Dacă nu aveți deja instalată aplicația, o puteți descărca gratuit din Google Play sau App Store
Pasul 2: Autentificați-vă cu contul de email sau social media și validați numărul de telefon – pas necesar doar prima dată când transmiteți o raportare.
Pasul 3: Transmiteți prin aplicație problema, atașând fotografii și descriind pe scurt incidentul. Localizarea problemei se face automat, prin coordonatele GPS, sau de către utilizator, prin plasarea pe harta orașului
Problemele care pot fi semnalate prin acest modul:
- Străzi și iluminat public
- Utilități
- Trafic auto
- Parcuri și zone verzi
- Salubritate
- Transportul public
- Vandalism
- Animale pe domeniul public
- Construcții
- Deplasarea cu bicicleta
- Comportamentul neadecvat al funcționarilor publici
- Fumatul în spațiile interzise
- Diverse
„Eu cred foarte mult în posibilitatea aceasta de a comunica cu o instituție prin intermediul online și din fericire telefoanele mobile ne permit acest lucru. Cred că este foarte bine pentru orice cetățean să utilizeze aplicația și să sesizeze orice problemă, care își poate găsi rezolvarea. Niciodată nu se vor sesiza prin intermediul unei aplicații anumite probleme mari și grave, care necesită mult timp de lucru, dar este important să raportăm orice lucru care ne deranjează oricât ar fi el de mic.”, a spus viceprimarul Sibiului, Răzvan Pop.