3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibiul va avea 40 de autobuze Mercedes cu gaze naturale, un combustibil la modă în Europa

Cele mai citite

Sibienii se vor putea deplasa și cu autobuze propulsate cu CNG (gaze naturale comprimate), la finalul contractului pe care primăria l-a încheiat cu furnizorul Mercedes-Benz Trucks& Buses România. Finanțarea este asigurată de Uniunea Europeană, care susține achiziția de astfel de autobuze.

Turisb va primi în parcul său un număr de 40 de autobuze Mercedes-Benz, care funcționează cu gaz natural comprimat, o alternativă cu emisii de CO2 reduse, acceptate de UE pentru finanțare. Contractul semnat este finalul unei licitații cu o valoare foarte mare, 77 de milioane de lei, care s-a derulat în ultimii doi ani.

“Astăzi am semnat cel mai mare contract de finanțare din fonduri europene pe care Primăria Sibiu a reușit să le atragă în actualul cadru de finanțare: modernizarea transportului public din municipiul Sibiu. Vorbim de o investiție de 77 de milioane de lei prin care practic vom încheia o etapă importantă în procesul de modernizare a sistemului de transport public. Doresc să felicit echipa din Primărie care a lucrat pe acest proiect amplu. Chiar dacă procedura de achiziție a fost contestată de unul dintre ofertanți, instanța a confirmat corectitudinea evaluării realizate de Comisie. Au fost mii de pagini de documentație care au trebuit analizate și multă atenție la toate detaliile tehnice” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul prevede și cumpărarea de dispozitive digitale de validare a călătoriei, dar și un sistem de management al întregii flote a Tursib.

“Autobuzele Mercedes-Benz setează standarde ridicate din punct de vedere al siguranței, calității și tehnologiei încorporate, dovedind totodată reducerea costurilor totale de operare și a emisiilor de CO2”, au declarat reprezentanții firmei câștigătoare.

Cele 40 de autobuze vor fi livrate în Sibiu în termen de 10 luni, dintre care 29 vor avea o lungime de 12 m și 91 de locuri, iar restul de 11 vor avea o lungime de 18 metri și vor fi articulate, cu 158 de locuri. Autobuzele vor fi dotate cu validatoare duale de bilete care permit validarea biletului, abonamentului sau cardul de transport, dar și plata cu cardul bancar direct la bordul autobuzului. De asemenea, pentru confortul pasagerilor acestea sunt echipate cu climatizare, sisteme de supraveghere video și WiFi și cu un sistem de numărare a călătorilor din autobuze care va oferi o imagine despre gradul de încărcare pe traseele de transport public. De asemenea, acestea sunt optimizate pentru accesul persoanelor cu dizabilități, având podea coborâtă și locuri speciale în autobuz. Proiectul include realizarea unei stații de încărcare cu gaz natural comprimat pentru noile autobuze, în curtea Tursib.

Pentru întreaga flotă Tursib va fi implementat prin acest proiect un sistem de management care va permite monitorizarea autobuzelor pe trasee, putându-se astfel urmări respectarea orarelor de circulație, se poate ajusta frecvența sosirii în stație și se primesc informații despre starea tehnică a autobuzelor în timp real, ceea ce va face ca mentenanța acestora să fie mai eficientă.

Tursib va primi și un sistem de e-ticketing  pentru achiziția tichetelor și abonamentelor în format electronic, plata fiind posibilă direct la bord prin intermediul cardurilor, prin sms sau prin intermediul a 12 automate care vor fi amplasate în stațiile de autobuz. De asemenea, vo fi realizat un sistem de informare a călătorilor, atât în autobuze, cât și în stații. Prin intermediul unor afișaje digitale care vor fi instalate în 30 de stații, călătorii vor primi informații în timp real despre programul de circulație, legături cu alte trasee și cu alte moduri de transport, dar și despre incidente, devieri ale rutelor și întârzieri față de programul de circulație.

Nu în ultimul rând, va fi creată o aplicație mobilă care să ofere călătorilor direct pe telefonul mobil informații despre timpul de sosire în stație a autobuzului, va permite configurarea rutelor și posibilitatea de a achiziționa electronic bilete și abonamente.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect