Sibiul participă şi anul acesta la Târgul Internaţional de Turism din Berlin care va avea loc între 6 şi 10 martie. Sibiul va fi promovat ca locaţie turistică şi culturală în cadrul acestui eveniment destinat în egală măsură specialiştilor în domeniu, dar şi publicului larg care poate consulta şi alege o ofertă pentru concediile din acest an.
„Echipa sibiană va încerca în primul rând să stabileasă contacte cu agenţii de turism pentru includerea Sibiului în ofertele sale. În egală măsură, reprezentanţii noştri vor prezenta publicului vizitator obiectivele turistice care au transformat Sibiul într-o locaţie de turism cultural foarte apreciată”, a precizat primarul Klaus Iohannis.
Reprezentanţii Primăriei Sibiu vor fi prezenţi la acest târg cu peste 1.200 de materiale de promovare: pe lângă broşurile de prezentare a Sibiului, anul acesta vor fi distribuite pliante care prezintă programul Sibiu Smart, dar şi hărţi şi materiale care arată ofertele hotelierilor.
Acesta este cel de-al cincilea an în care echipa Primăriei Sibiu merge la acest eveniment, prima participare fiind în 2008. Târgul de Turism de la Berlin va fi amenajat pe un spaţiu expoziţional cu o suprafaţă de 160.000 de metri pătraţi, numărul participanţilor care vor expune ajungând la 10 600. Anul trecut,la acest eveniment s-au înregistrat peste 130.000 de vizitatori.