7.4 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

Traficul pe autostrăzile din Sibiu și Mureș în 2030 – 2040

Cele mai citite

Sistemul Inteligent de Transport implementat pe Autostrăzile din România (Secția Autostrăzi Sibiu) a fost analizat în ședința de astăzi a Colegiului Prefectural. Sistemul a prezentat de către inginer Alexandru Bădilă, adjunct șef secție – Secția Autostrăzi Sibiu.

Sistemul de transport național reprezintă o componentă fundamentală a societății românești prin cel puțin două componente: economică și socială. Creșterea volumului transportului rutier în Uniunea Europeană, asociat cu creșterea economiei europene și a cerințelor de mobilitate ale cetățenilor sunt cauzele principale ale creșterii congestiei pe rețeaua de drumuri naționale, creșterii consumului de energie, precum și ale unor probleme sociale și de mediu. Dezvoltarea unui sistem de transport care să răspundă nevoilor economiei românești și a celei europene constituie o prioritate strategică pentru autorități.

Răspunsul la aceste provocări majore nu se poate limita la măsurile tradiționale, cum ar fi extinderea infrastructurii de transport rutier existente. Subiectul acestei strategi îl reprezintă infrastructura inteligentă, respectiv sistemele de transport inteligente (ITS- intelligent transport systems) ca parte importantă a infrastructurii rutiere și ca element primordial în realizarea conectării vehiculelor cu infrastructura.

Ce este sistemul STI

Sistemele de Transport Inteligente sunt aplicații telematice avansate, care au ca scop furnizarea de servicii inovatoare privind diferitele tipuri de transport și management al traficului, cât și de a permite diverșilor utilizatori să fie mai bine informați și să folosească rețelele de transport într-un mod mai sigur, mai coordonat și mai „inteligent”.

ITS-ul integrează telecomunicații, electronică și tehnologiile informației cu ingineria transporturilor, în vederea planificării, proiectării, operării, întreținerii și gestionării sistemelor de transport. Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR este administratorul rețelei naționale de autostrăzi și drumuri naționale și gestionează implementarea sistemelor de transport inteligente. Misiunea CNAIR este aceea de a dezvolta o infrastructură rutieră de calitate care să permită dezvoltarea economică și socială a României, să conducă la reducerea impactului negativ al transportului rutier (accidente) și la creșterea eficienței proceselor de transport și activităților economice.

Problemele identificate de noul sistem

În direcția implementării și utilizării sistemului ITS în transportul rutier au fost indentificate mai multe provocări majore, după cum urmează:

  • Congestionarea traficului rutier – costurile de congestionare ar crește cu aproximativ 14% până în 2030 și 23% până în 2040, față de 2015;
  • Emisiile generate de transportul rutier – ar fi mai mari, cu aproximativ 24% până în 2030 față de 2015 (scădere de 78% până în 2040) pentru CO2, iar emisiile de NOx vor scădea cu 56% între 2015 și 2030 (77% până în 2040);
  • Accidentele rutiere mortale – procentul acestora va fi cu 22% mai mic în 2030 față de 2015 și cu 28% mai mic până în 2040, însă numărul rănilor grave și ușoare – ar scădea cu o viteză mai mică (18% pentru 2015-2030 și 22% pentru 2015-2040). Este documentat faptul ca probabilitatea de decese precum si congestionare este mai mică în țările cu o mare densitate a autostrăzilor raportată la totalul rețelei de drumuri. Ratele de deces sunt ridicate in regiunile cu densitate scăzută a autostrăzilor, cum ar fi România, Ungaria, Bulgaria și multe zone rurale din Franța și Spania.

Pentru județul Sibiu

Secția de Autostrăzi Sibiu are in administrare două sectoare de autostrada cu un total de 151 km lungime din două județe, Sibiu și Mureș, si sunt monitorizate prin sistemul ITS 24/24 ore, 7/7 zile din CMI Săliște:

Sectorul de Autostrada A1
Sectorul de autostrada A1 din județul Sibiu aflat in administrarea S.A.S. este cuprins intre poziția kilometrică 224+600 localitatea Boița pana la kilometrul 292+455 localitatea Cunța cu un total de 9 noduri rutiere. Pentru o gestionare, administrare și întreținere mai eficientă responsabilitatea acestui tronson de autostradă în lungime de 86 km aparține celor două C.I.C.-uri (C.I.C. Boița si C.I.C. Săliște).

Sectorul de Autostrada A3
Sectorul de autostrada A3 din Județul Mureș aflat in administrare S.A.S. este cuprins între poziția kilometrică km 0+000 localitatea Târgul Mureș până la kilometrul km 51+855 localitatea Câmpia Turzii cu un total de 6 noduri rutiere. Responsabilitatea acestui tronson de autostrada în lungime de 65 km aparține de C.I.C. Ungheni.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Cod Portocaliu ISU Sibiu: „Orice situație de urgență poate fi raportată la numărul unic de urgență 112”

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu valabilă în intervalul 2 octombrie ora 10 - 3...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect