0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Stăm pe un munte de bani

Cele mai citite

Săptămâna trecută, primăria a anunțat propunerea de buget pentru acest an, un gest neobișnuit, dat fiind faptul că, de obicei, acesta era anunțat odată cu proiectul de hotărâre ce era pregătit pentru consilierii locali. Cel mai probabil, doamna Astrid Fodor a ținut să explice situația excedentului bugetar din anul anterior, care va face parte din bugetul acestui an. Deși pare complicat, acest excedent bugetar nu este nici pe departe o scamatorie sau o greșeală, dar nici nu-l putem considera o virtute, așa cum ar fi tentați unii să o facă.
Excedentul bugetar al Primăriei Sibiu provine în cea mai mare parte, ca și în anii trecuți, de la proiecte bugetate și neefectuate. Fie sunt sume prevăzute a fi cheltuite cu unele investiții, iar investițiile nu s-au mai realizat, fie sunt cotele de contribuții ce revin primăriei, în contracte cu finanțare externă, de asemenea, nerealizate. Deci nu vorbim aici despre un management atât de meșteșugit pus la cale, încât veniturile să depășească toate cheltuielile, ca un semn de bunăstare. Nu. Este vorba despre incapacitatea aparatului primăriei de a duce la bun sfârșit unele proiecte. În unele cazuri, fără vină, fiind vorba despre proceduri birocratice, care au împiedicat demararea proiectelor respective. Dar sunt cazuri, și nu puține, în care licitațiile pentru proiectarea sau execuția unor obiective de investiții nu s-au putut face pentru că n-au fost suficent de înțelept întocmite. Aici nu este vorba despre greșeală sau prostie. Este vorba despre cât de bun ești în ceea ce faci. Dacă o licitație pentru o parcare, de exemplu, nu a fost finalizată nici după a doua sau a treia încercare, pentru că pur și simplu nu s-a înscris nimeni, asta nu înseamnă că nu mai există firme de cosntrucții sau de proiectare în România, care să dorească să câștige niște bani frumoși de la Primăria Sibiu. Dimpotrivă, asta înseamnă că nelipsitele condiții pe care primăria le-a pus pentru firmele interesate nu sunt bine gândite. Este ca și cum ai vrea să-ți construiești o casă, un garaj la casă, și organizezi o licitație. Dar prețul pe care îl oferi sau termenul de finalizare pe care îl impui nu sunt realiste. Nu va veni nimeni. Avem astfel de proiecte în Sibiu, din ce în ce mai multe, și asta ne îngrijorează. Pentru că primăria a început să-și asume investiții din ce în ce mai îndrăznețe (iar asta e bine), dar imposibilitatea de a le duce la bun sfârșit nu poate să creeze în rândul sibienilor decât frustrare. Frustrarea că orașul are bani pentru a le realiza, dar angajații care trebuie să se ocupe de administrarea acestor proiecte nu se ridică la valoarea acestor proiecte.
În rest, dacă privim prin prisma încasărilor bugetare, primăria va benficia de cele mai mari venituri de până acum, care ar putea să crească și mai mult, în funcție de alocările stabilite de guvern. Sunt aproape 100 de milioane de euro proveniți din taxe și impozite și alte tipuri de venituri specifice unui oraș, bani care ar trebui să transforme, parțial, Sibiul într-un oraș mai bun, mai plăcut și mai confortabil pentru locuitorii lui. Altfel spus, stăm pe un munte de bani, dar depinde de noi ce facem cu el.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect