-1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Start reabilitării termice

Cele mai citite

Ordonanţa de Urgenţă nr. 69 privind reabilitarea termică a locuinţelor prin credit bancar cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată a intrat în vigoare la începutul lunii acesteia. Astfel toţi cei care doresc să execute lucrări de reabilitare termică pot solicita băncilor un împrumut care poate ajunge până la 90% din valoarea totală a lucrării, restul de 10% urmând să-l depună în momentul în care solicită acel împrumut. Perioada de rambursare este de 5 ani, iar creditul nu poate fi acordat decât în lei. Mai multe blocuri din Sibiu au demarat astfel de lucrări încă de la începutul lunii aprilie, iar unele se străduiesc şi în prezent pentru a-şi asigura un plus de confort. „Am sperat ca odată cu criza preţurile să scadă atât la materiale de construcţii cât şi la manoperă, dar se pare că au rămas la fel. Noroc că nu am prins şi creşterea asta de preţuri pentru că am achiziţionat materialele luna trecută”, a declarat Ilie M. un locatar al unui bloc care demarează lucrările în prezent. Daniel Supţirel

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect