Strada 9 Mai a fost deschisă oficial vineri, 22 august, fiind redată traficului după o perioadă de aproape un an de la închidere. Artera rutieră a fost reabilitată complet, din fonduri structurale, valoarea investiției fiind de 2,79 de milioane de lei, fără TVA. Aceasta este cea de-a patra stradă din Orașul de Jos modernizată în ultimii 2 ani, după străzile Faurului, Ocnei și Turnului.
Porivit primarului Klaus Iohannis, acesta a fost cel mai mare șantier deschis în Orașul de Jos, iar odată cu reabilitarea străzii, se așteaptă ca și atitudinea sibienilor să se schimbe.
„Am constatat că în momentul în care am reabilitat o stradă sau o zonă și atitudinea sibienilor se schimbă automat, vad si ei că ar fi bine să își pună la punct casa, să se îngrijească de ea, să țină curățenie. Ba chiar observ cu plăcere că, dacă trasăm linii albe în parcare, oamenii își parchează mașinile între liniile albe, se observă clar un efect de revigorare a întregii zone și este de dorit. Acum, dacă ne uităm, apare o anumită ordine și dacă vă amintiți cum arăta strada înainte, veți constata că este o diferență foarte mare, nu numai la modul că a fost reabilitată, ci și la modul cum funcționează”, a declarat Klaus Iohannis, la deschiderea oficială.
Constructorul a amenajat aici o nouă rețea de distribuție a apei potabile, o rețea de canalizare menajeră și un nou sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale. Contractul a inclus şi modernizarea carosabilului şi trotuarelor, fiind amenajate 138 de locuri de parcare pe o zonă de pavaj creată între carosabil şi trotuar. Strada are de acum și un sistem de iluminat public modern, trecându-se de la iluminatul cu corpuri suspendate la corpurile de iluminat instalate pe stâlpi metalici.
O amenajare specială a fost prevăzută pentru intersecţia străzii 9 Mai cu strada Ocnei, zona numită Piaţa Dragonilor, după Straja Dragonilor (Dragonerwache) care a funcţionat aici intre 1687-1710. Clădirea a fost demolată în anii 1980’, iar amenajarea inclusă în prezentul contract marchează conturul amplasamentului fostei clădiri.
„Conceptul reprezintă o legătură cu trecutul, reprezentat prin acea elevație care urmărește exact conturul clădirii demolate în 1980, realizată din piatră spartă. Zona are şi o funcţiune de loc de odihnă, aici fiind instalate bănci şi un iluminat arhitectural special”, a declarat arhitectul Victor Moraru .
Contractul pentru modernizarea străzii 9 Mai a fost semnat în luna martie 2013, durata prevăzută pentru execuţia lucrărilor a fost de 18 luni, iar termenul de garanţie pentru acestea este de 5 ani.