Constructorul care efectuează lucrări pe strada Podului va închide circulația pe sectorul dintre DJ 106 și fosta Tăbăcărie, pentru a turna asfalt, după cum anunță Primăria Sibiu.
În zilele de 2 și 3 iulie, traficul pe porțiunea din strada Podului dintre intersecția cu DJ 106 și până la fosta Tăbăcărie va fi închis, pentru lucrări de asfaltare. Șoferii sunt rugați să își reconfigureze ruta de deplasare în intervalul menționat pentru a evita blocajele în trafic.
Strada Podului este obiectul unui contract de modernizare, început în urmă cu mai bine de un an și care ar trbeui să se încheie cel mai târziu în luna august. Chiar dacă lucrările sunt întârziate, față de termenele inițiale ale contractului, Primăria Sibiu dă asigurări că ele vor fi finalizate în această vară.
Primăria spune că pe porțiunea dintre Cibin și strada Smârdan lucrările s-au finalizat. Acolo primul strat de asfalt fusese frezat pe alocuri, din cauza defecțiunilor provocate de sezonul de iarnă. Pe tronsonul dintre str. Smârdan și str. Viilor lucrările sunt ceva mai întârziate, administrația precizând că s-a așternut piatra spartă, s-au betonat trotuarele și se pregătește asfaltarea. Pe porțiunea dintre Viilor și Fabrica de Cărămidă, n-au fost montate nici măcare bordurile, strada fiind la stadiu de săpătură. Tronsonul dintre Fabrica de Cărămidă și Tăbăcărie este de asemenea pregătit pentru asfaltare, mai spune primăria.