12.2 C
Sibiu
marți, martie 4, 2025

Studiu Ires: Peste două milioane de români ar putea deveni clienții Aeroportului Sibiu

Cele mai citite

Un studiu de piață realizat pentru aeroportul din Sibiu de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), coordonat de Vasile Dâncu, arată că destinațiile spre care își doresc să zboare potențialii clienți din regiune sunt Spania, Italia, Franța, Germania și Marea Britanie. Studiul a presupus mai multe sondaje de opinie, aplicate la nivel național (1 531 de respondenți), regional (10 000 ) și printre pasagerii Aeroportului Internațional Sibiu (671), stabilindu-se că numărul potențial de români care ar putea folosi aeroportul sibian este de 2 360 436 de persoane cu vârsta sub 60 de ani. Acestea ar proveni din județele Hunedoara, Alba, Mureș, Brașov, Vâlcea și Sibiu.
Documentul ce sintetizează răspunsurile celor intervievați arată că punctele tari ale aeroportului sibian sunt poziționarea geografică, profesionalismul personalului și infrastructura modernă, iar punctele slabe sunt numărul insuficient de curse și operatori aerieni cu care se colaborează, precum și oferta de magazine și servicii redusă.
Nota obținută de Aeroport la nivel general a fost 8,57, în condițiile în care 29% dintre respondenți au acordat nota 10, 29% – nota 9, 25% – nota 8, 8% – nota 7, 4% – nota 6, iar 2% – nota 5.
Printre țările cel mai frecvent menționate pentru stabilirea noilor destinații se află Spania (32%), Italia(30%), Germania (21%), Franța (17%) și Grecia (11%). În ceea ce privește numele marilor orașe, cele mai des menționate au fost Paris (22%), Londra (17%), Roma (17%), Madrid (13%) și Barcelona (12%).
Cât privește cele mai dorite destinații de vacanță pentru curse charter cu plecare din Aeroportul Internațional Sibiu sunt Grecia (48%), Spania (44%), Italia (32%), Turcia (22%) și Franța (15%).
Referitor la criteriile după care oamenii își aleg zborurile, cei mai mulți declară că o importanță foarte mare o au prețul ( 77%) și distanța între aeroport și localitatea de domiciliu (37%).
Printre recomandările făcute de experții de la IRES pentru dezvoltarea aeroportului se numără găsirea unui nume sugestiv, care să personalizeze aeroportul sibian, suplimentarea curselor către destinațiile unde se găsesc comunități importante de români (Spania, Italia, Marea Britanie), venirea în întâmpinarea unor trenduri de pe piață, precum turismul medical sau de agrement, sugestia de a organiza mai multe evenimente culturale, artistice, de divertisment sau comerciale, în incinta aeroportului, precum și amenajarea unui salon VIP sau asigurarea unor servicii de transport VIP de la și către aeronavă, îndeosebi pe sectorul business.
Valoarea studiului comandat de conducerea AIS a fost de 129 360 de lei. Marius Gârdea, directorul Aeroportului Sibiu, susține că acest studiu de piață va fi un instrument esențial pentru atragerea a noi companii care să opereze zboruri din Sibiu. Potrivit acestuia, în prezent au loc negocieri pentru introducerea a cel puțin 4 noi rute spre destinații europene, acesta fiind obiectivul propus pentru anul 2015, însă crede că cel mai devreme la vară ar putea fi introdusă o nouă destinație de călătorie din Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

Sibiul este finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Municipiul Sibiu a fost selectat ca finalist în competiția Destinația Anului, la categoria “Orașe care Inspiră”, în cadrul unui...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect