Primăria Sibiu, după mai multe comunicate de presă în care a anunţat criteriile de repartiţie ale locuinţelor ANL din blocul de pe strada Independenţei, a trimis în ,,ceasul al 12-lea” o ,,lămurire” care sună aşa: ,,Comisia de repartizare subliniază faptul că, pentru a actualiza documentele din dosarele depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL, titularul trebuie să depună un nou dosar care să conţină documente de o dată mai recentă (din octombrie 2011 începând). Comisia menţionează faptul că vechimea dosarului depus în anii precedenţi se păstrează, chiar dacă titularul depune un nou dosar în perioada octombrie – noiembrie 2011”. Conform declaraţiilor lui Marianne Fritzmann, consilier local FDGR şi membru în comisia ANL, sunt 1.800 de dosare în arhiva comisiei. Doar că sibienii care le-au depus şi actualizat anual nu au ştiut până acum că trebuie să actualizeze dosarul în octombrie 2011!! Astfel, mai mulţi sibieni cu dosare actualizate sau depuse anul acesta trebuie să meargă din nou la Primărie să le redepună, ceea ce însemnă noi bani cheltuiţi pe copiere, autentificare etc. Lipsa oricărui document solicitat atrage nepunctarea în cadrul criteriilor respective. Repartizarea locuinţelor se va realiza în baza criteriilor adoptate prin Hotărârea Consiliului Local Sibiu nr. 346/2007, care poate fi consultată pe www.sibiu.ro (butonul activ de pe pagina principală) – http://www.sibiu.ro/ro/hotarari/pdf2007/hot346.pdf sau la sediul Primăriei Sibiu din str. Samuel Brukenthal nr. 2. Formularele pentru depunerea şi actualizarea dosarelor în vederea obţinerii unei locuinţe pentru tineret se pot ridica de la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, din Str. Samuel Brukenthal, nr. 2, de la Centrul de informare pentru cetăţeni sau pot fi descărcate de pe site-ul instituţiei (acelaşi buton activ de pe pagina principală) – http://www.sibiu.ro/ro2/anl.htm. (C.P.)
Actualizat:
Suspiciuni la repartiţia locuinţelor ANL Sibiu
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...
Articolul precedent
Articolul următor




