Un birou cu personalitate, cu mulțime de elemente de suflet: poze de familie, trofee, medalii, o pălărie vânătorească, o minge de fotbal… O atmosferă prietenoasă, o discuție liberă și un interlocutor savuros. Având ca punct de convergență nu atât fenomenul și problematica pieței sibiene, cât tușa personală a directorului acestui spațiu, cu împlinirile și neîmplinirile sale, cu amintiri și proiecte de viitor, cu accent pe ceea ce înseamnă și va însemna, peste timp, piața pentru fiecare dintre noi. Cu alte cuvinte, Teodor Birț, Directorul Piețe S. A. Sibiu.
”Fără producători nu putem exista”
Piața e locul în care se întâlnește producătorul cu consumatorul direct. E locul unde se socializează și unde oamenii își pot achiziționa, pe lângă produsele necesare în sine, și componenta de relaționare a unora cu ceilalți. Și, cu siguranță, piața este și un ”dat” tradițional al nostru, cu care mulți dintre noi încă ne identificăm. Cum e să fiți ”piețar”de atâta vreme?
Să administrez piețe.
Asta am vrut să zic!
Asta cu piețar nu e un termen care să îmi placă foarte mult, ca de altfel nici cealaltă formulă: bișnițar, samsar. Piața, din punctul meu de vedere, după mulți ani ca director la piață și 10 ani ca președinte al Asociației Administratorilor de Piețe din România, pot să spun că face parte din cultura și tradiția noastră. Într-adevăr, este locul unde se creează lanțul scurt, relația dintre producător și consumator. Piețele sunt locuri în care oamenii pot să comunice ușor, se cunosc între ei. La începuturile mele ca director, am considerat oportună o reorganizare a piețelor. În sensul în care să am o structură foarte clară. Fiind inginer de meserie, am zis că trebuie să existe o sectorizare clară, adică omul să știe: își dorește să cumpere fructe, trebuie să meargă la sectorul de fructe; vrea să cumpere cartofi, merge la cartofi; vrea roșii sau verdeață, merge în zona respectivă. Pentru aceasta era necesar să relocăm anumite persoane, pentru că erau amestecați. A fost foarte greu să îi conving să se mute. Pentru că dacă au fost obișnuiți să vândă pe o tarabă anume dintr-un sector din Piața Cibin, nu voiau nicicum să se mute! Și îi întrebam de ce? ”Pentru că aici e masa mea!” ”Nu e masa matale, e masa pieței.”
Nu e cazul Sibiului, desigur, dar unii din ei poate or fi dat și niscaiva șpagă pentru statornicirea în acel loc…
Nu, nu! Este locul unde ei vin și spun: ”Aici a vândut bunica, aici a vândut mama, aici mă știu oamenii și aici mă caută”. Și, într-adevăr, piața este locul unde fiecare merge, îl găsește pe vânzătorul pe care îl caută, are încredere în el și de acolo cumpără. Foarte mulți prieteni mă întreabă: ”De unde pot să cumpăr o roșie adevărată?” Și atunci îi spun: ”Du-te pe sectorul cutare, ai s-o găsești pe femeia sau pe bărbatul acela, și ai să vezi că are produsele pe care le cauți”.
Asta înseamnă că avem și produse care nu sunt ok?
Nu că nu sunt ok. Dar lucrurile se schimbă. În general, nu doar la piață. Viziunea pe care o aveam noi acum 30 de ani despre piață nu mai este de actualitate. Pentru că toate aceste schimbări din societate au ajuns și la piață. Nu mai sunt oamenii de odinioară, pe care îi găseam atunci în piață. Dacă acum 30 de ani încercam să facem un portret al producătorului român, îl regăseam pe acel țăran cu mâinile bătătorite, ars de soare, care toată ziua stătea în câmp. Acum vom avea surpriza să găsim în locul său poate un tânăr, care a făcut o facultate de agronomie, care poate a lucrat ”afară” undeva, care vine cu altă viziune și care produce în sensul în care se lucrează în toată Europa. S-au schimbat foarte mult producătorii.
Asta e de bine sau ba?
E de bine, pe undeva. E de rău, dacă ne gândim la tradiția pe care noi încercăm să o regăsim în piață. De aceea, în mod normal, chiar dacă unii poate nu vor să accepte această schimbare de comportament a pieței, ușor-ușor în piață nu vom mai găsi producătorul tradițional. Pentru că producătorul nu mai are timp să producă, să vândă, în același timp, și să își vadă și de casă. Iar soluțiile există. Nu le-am inventat noi, nu le inventăm acum; ele funcționează deja în alte părți. Sunt aceste asociații, pe care ei trebuie să le înființeze. Pentru că numai prin asociere, prin înființarea de cooperative sau cum doresc ei să le numească, pot să progreseze. Altfel, nu se mai poate! Nu mai sunt familiile atât de numeroase ca înainte.
Îmi aduc aminte cum la un moment dat, în Piața Rahovei, verificam certificatul de producător. Și nu erau vizate. Trecuse o zi sau două. Și am zis: ”Nu mai puteți vinde în piață, pentru că nu aveți certificate”. ”Stați o secundă – mi-au zis -, că o rezolvăm.” S-au strigat între ei și mi-am dat seama cu stupoare că era toată comuna acolo! Era primarul, era șeful de post… ”Dacă îl aveți și pe popa cu voi, atunci sunteți comuna completă!”, le-am zis. ”E și popa cu noi!” Era toată comuna! Pe un rând de tarabe, era toată comuna! Și aici era frumusețea unui astfel de spirit de piață. Acum nu se mai poate. Am vizitat, în calitate de președinte al Asociației, aproape toate bazinele legumicole din țară. Și am fost în foarte multe gospodării. Sunt familiile de care spuneam, tinere, cu bărbatul, femeia cu doi copii, care vede de casă, muncește lângă el, zilieri nu mai găsesc, au făcut foarte multe investiții în spații protejate, le-a crescut mult producția, produc mult mai repede, or asta înseamnă o altă organizare în ceea ce privește mersul la piață. Mai mult, cantitatea de produse a crescut și crește într-una. Pentru cei care au depășit un anumit nivel de producție, piața deja nu mai reprezintă o soluție. Pentru că nu pot vinde o cantitate mare, într-un termen scurt, având în vedere că aceste produse se depreciază. Și atunci încep să caute engros-urile, unde să își poată vinde cantitatea de produse foarte repede. Mulți dintre ei au încercat și soluția supermarket-urilor. Din păcate, acolo este foarte complicat pentru ei, dezavantajos din punct de vedere financiar și de aceea tot piața rămâne, deocamdată, locul unde pot vinde cel mai bine și cel mai sigur. Într-adevăr, piața reprezintă această interacțiune, oamenii vin, se cunosc, vorbesc, se creează o relație frumoasă chiar între producător și cumpărător.
Modelul cu asociații, cooperative, se întâmplă în Sibiu?
Noi în județul Sibiu nu avem foarte mulți producători de legume, precum în bazinele legumicole ale țării. Dar se practică în țară și este soluția pe care eu, ca președinte, am susținut-o și o susțin în continuare. Noi fără producători nu putem exista. Motiv pentru care ne preocupăm foarte mult să nu pierdem producătorul, să găsim soluții să îl ținem cât mai aproape de noi, să vină la piață. Sibiul, din punctul acesta de vedere, stă bine.
Soluții?
Prima soluție e asocierea. A doua, înființarea de depozite zonale, frigorifice. Până nu se înființează aceste depozite zonale, legumicultura din România nu poate să reziste și să se dezvolte. Aceste depozite trebuie să fie însoțite de spații de depozitare clare, de spații de vânzare și de spații de procesare.
”În Sibiu nu sunt pesticide!”
În ce zonă se află responsabilitatea administrației piețelor în privința gestionării situației acesteia de a face diferența, atunci când e cazul, între producător local, comerciant, samsar?
Undeva în aer! Nicăieri! Administrația piețelor nu are niciun atribut în acest sens. Eu încerc să intru în problema aceasta cât de puternic, pentru că, așa cum am spus, fără producător nu putem rezista. Din păcate, noi nu avem niciun fel de pârghie. Noi nu suntem factor de decizie în niciun fel. Treaba mea e doar să pun la dispoziție niște spații de vânzare. Dacă eu am aceste spații de vânzare disponibile și ei îndeplinesc condițiile, normele de sănătate și ale DSV-ului, eu altceva nu am de făcut. Dar nici nu pot să stau impasibil și să constat, de la an la an, cum numărul producătorilor scade, fără să fac ceva în acest sens.
Există o posibilitate legală prin care să puteți testa calitatea produselor, fie și prin sondaj, să zicem?
Eu, ca administrator de piață, nu am acest atribut. Dar în fiecare piață există un reprezentant al DSV-ului, care își desfășoară acolo activitatea. În momentul în care o piață, un municipiu, o administrație a piețelor deține un laborator, acreditat și autorizat de către instituțiile abilitate ale statului, acesta poate face aceste analize. Atât în momentul în care verifică din proprie inițiativă produsele, cât și la cererea celor care vin să vândă. Adică eu, de exemplu, ca producător, aș verifica lotul de tomate pe care îl am, tocmai pentru a avea mai multă credibilitate în fața cumpărătorilor.
Există așa ceva la Sibiu?
Nu există. Încă nu.
Se urnește măcar ceva în acest sens?
Îmi doresc foarte mult să avem acest laborator. Este un obiectiv pe care mi l-am propus pentru sfârșitul acestui an: să reușesc să avem la Sibiu un astfel de laborator. Proiectul nou pe care Primăria Sibiu îl are în desfășurare – și mă refer la investiția de la Piața Cibin – va avea acest laborator. Dar eu aș vrea să îl avem până atunci, pentru că va mai fi încă o perioadă în care piața nu va fi așa cum ne-o dorim noi, cu toții.
Pericolul pesticidelor ne bântuie și pe noi?
Ați văzut câtă discuție a fost în jurul acestor pesticide. Vreau să scot în evidență faptul că în Sibiu nu sunt pesticide! Și m-am bucurat mult când am primit rezultatele de la Prefectură. Le-am urmărit cu sufletul la gură, pentru că chiar mă preocupă.
Revenim la producător. Și la piață…
Noi suntem într-o goană după producători. Dar suntem în goană și după cei care vin în piață. Pentru că eu degeaba duc producătorul în piață, dacă nu au cumpărători. Și atunci trebuie, pe de o parte, să încerc să îi creez condiții producătorului, ca acesta să vină în piață, să nu mă ocolească, să mă aleagă pe mine, să vină la Sibiu, și pe de altă parte să conving și sibianul să vină la piață și să cumpere acel produs. Să explic de ce e bine să mănânce de la piață, care sunt avantajele să aleagă produsele românești, cât de important este acest aspect, ce se întâmplă cu sumele pe care le plătește (că practic acel producător din această activitate trăiește) și atunci, evident că dacă noi îl ajutăm, acest lanț practic se închide…
Altceva vreau să vă întreb. Eu sunt un cumpărător de supermarket, să zicem.
Foarte rău!
De ce să aleg piața? La supermarket găsesc produsele chiar mai ieftine, e aer condiționat, e curățenie…
În primul și în primul rând, vă spun: pentru calitatea și prospețimea produselor.
Dar dacă nimeni nu testează această calitate în piață, de unde să mă convingă calitatea?
Trăiesc din amintiri. Să vă povestesc un episod. Evident, noi neavând aceste supermarket-uri, la început, fiind în Brașov, am intrat la unul din ele. Era un munte, o imensitate de portocale! Era în perioada sărbătorilor. Am luat o pungă să îmi pun și eu portocale. Am renunțat. Pe care puneai mâna, efectiv era praf! Vă dați seama, la volumul acela de marfă, evident că și pierderile sunt foarte mari. Iar calitatea lor nu era cea mai bună. Și la piață produsele diferă ca și calitate. Dar în momentul în care ajungi să ai o relație cu cel de la masă, ajungi să îl cunoști și te cunoaște, lucrurile sunt foarte simple: ”Pune-mi ce trebuie, că voi fi clientul tău. Dacă mă dezamăgești, ai să vezi că eu vin și mâine, dar nu mai vin la tine și mă voi duce la cel de vizavi.” Și atunci acel producător își va da seama că oamenii așa gândesc, își va sorta marfa și va spune: ”Asta e calitatea I, o dau la prețul corect, iar restul o pun de o parte sau o dau cu alt preț”. Eu încerc să le explic și astfel de lucruri, să îi educ să înțeleagă faptul că în timp câștigă mult mai mult prin corectitudine și seriozitate. Calitatea produselor e prima motivație, prin urmare, ca să alegeți piața. A doua chestie: e vorba de patriotismul local. Pentru că banii pe care îi dăm la supermarket, aceia numai în România nu rămân! Într-adevăr, se plătesc niște salarii, niște oameni care muncesc. Dar banii pe care îi achităm la piață rămân aici. Persoana care își vinde produsele aici, din acei bani își întreține familia, își refinanțează culturile, își întreține casa… Practic, aducem o contribuție foarte-foarte mică la ceea ce înseamnă economia locală. Plecând de aici, sunt mult mai multe lucruri bune care se întâmplă făcând cumpărături de la piață.
Cum va arăta Piața Cibin
Când începe schimbarea la față a Pieței Cibin?
Ce vă pot spune e că eu am încercat – și sunt convins că se va ține seama de recomandările noastre – să insist pe ceea ce este nevoie în piață. Piața Cibin, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie o piață închisă 100%, pentru că piața, culoarea locală totuși înseamnă ceva deschis. După aceea, am recomandat numărul de spații, de tarabe, dotările pe care trebuie să le aibe aceste spații, tocmai pentru ca să putem să funcționăm în condiții foarte bune, pe de o parte, iar pe de altă parte, să putem acoperi toată oferta de care cumpărătorul are nevoie intrând în piață. Și aici mă refer de la aprozare, până la mesele de legume-fructe, de la spațiile de congelare lactate și carne până la, știu eu, produse nealimentare și așa mai departe. Pentru că e bine, într-o piață, să le găsești cam pe toate. Iar Piața Cibin, din punctul meu de vedere, nu trebuie să lipsească de pe harta turistică a Sibiului. În toate marile orașe, piețele agro-alimentare sunt locuri vizitate de turiști. Or Piața Cibin, și la acest moment, este căutată de turiști. Și trebuie în continuare să fie căutată de aceștia, pentru că au ce să vadă, pot simți gustul și culoarea locală…
Liniștiți-mă, vă rog! Vor rămâne micii pe lista de priorități a noii piețe?…
Evident! Putem discuta de Piața Obor din București fără mici? Piața Obor din capitală a devenit faimoasă tocmai datorită micilor care se vând acolo! Asta face parte din istoria și tradiția noastră.
Cum reacționează sibienii la ideea de piață și producător local? Cât sunt de atașați?
Să știți că reacționează bine. Ca dovadă, rezultatele pe care le avem în mediul on-line – unde suntem foarte prezenți cu prezentarea produselor, producătorilor, scanarea codului QR, imagini de la fața locului – ne arată că sibienii sunt deschiși. Mai mult decât atât, nici nu încape discuție, eu știu că sibienii sunt oameni educați, oameni care fac cinste Sibiului. Merg în țară și mi se spune: ”Păi la voi, la Sibiu, se poate! La voi sunt alți oameni!” Da, așa e! La noi sunt alți oameni! Și o spun cu mândrie. Pentru că sunt oameni cu altă viziune, oameni care au plecat pe ”afară”, au venit, sunt deschiși la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și de aceea piața din Sibiu trebuie să funcționeze.
Ați avut două constante în discuție: Asociația și relația directă cu producătorul. Aș începe cu relația cu producătorul. Cum se manifestă dânsa? Reușiți să discutați și personal cu oamenii din piață?
Bineînțeles! Altfel nu se poate.
Adică mai și coborâți din birou!
Evident! Nu poți face administrație din birou.
Ei, na! Nu puteți dvoastră. Dar alții pot!
Administrația se face de la firul ierbii. Mai mult decât atât, vă spuneam că am vizitat foarte multe – să nu spun toate, dar bazinele mari le-am vizitat. În fiecare an, în calitatea de președinte, am ocazia să mă duc la oameni în ogradă și să văd, efectiv, ce produc, cum produc. Vorbeam de idei… Nu știu dacă ați văzut, însă mie mi s-a întâmplat: o micro-fermă unde se produce salată în niște bazine, pe apă. Salată care crește în niște bazine cu pești. Salata crește în zăpadă artificială, cu rădăcinile în apă și există această simbioză, să îi zic așa, între peștii care sunt acolo și salata, care este extraordinară! O idee pe care a adus-o un fermier care a lucrat în Italia. Văd foarte multe! Și mă duc mai ales la cei care îți comercializează producția în piețele din Sibiu, pentru că în primul rând mă conving eu că sunt producători adevărați, văzându-le spațiile protejate, câmpurile, cum lucrează, iar pe de altă parte, pentru că relația aceasta cu ei îi determină în continuare să vină la Sibiu. Și convingându-i pe sibieni să vină la masă, acești producători câștigă.
Vă e foarte dragă asociația. Cu ce mănâncă povestea asta?
Cu ceea ce se mănâncă și administrația piețelor. Cu același cuțit și furculiță. În momentul în care am ajuns la Piață, în 2005, ideea de asociație exista în țară. Au fost încercări să se înființeze această asociație, dar nu s-a reușit. Venind director la piață, am încercat să rezolv problemele care erau la piață. Și cum poți să rezolvi problemele, când nu ai pe cine să întrebi? Te gândești: ”Hai să văd ce se întâmplă la Brașov. Hai să văd ce se întâmplă la Timișoara, la Constanța, la Iași sau la Buzău, la Bacău…” Și atunci, dând telefoane, intrând în contact cu oamenii, constatând că toți avem aceleași probleme, dar de cele mai multe ori sunt abordări diferite, interpretări diferite, am ajuns foarte repede la concluzia că trebuie să creem o entitate care să ne facă să gândim toți la fel, să implementăm toți aceleași politici și să ne susținem împreună. Pentru că din momentul în care am înființat această asociație, am început să fim un partener luat în seamă la nivel de Minister al Agriculturii, de Comisie de Agricultură din Camera Deputaților, de alte organe abilitate care au tangență cu piața. Suntem o voce care, ușor-ușor, ne facem cunoscută și încercăm să creem un ajutor pentru administrațiile de piețe din țară.
Ați și reușit câte ceva?
Am reușit și ne implicăm tot mai mult. Și mă bucură foarte mult că la momentul acesta există o astfel de colaborare. Cel puțin ministrul agriculturii este o persoană cu care avem contact de ceva timp; el a fost mai înainte președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, deci o persoană care înțelege zona aceasta de administrație. Pentru că e foarte important ca în momentul în care vrei să iei o decizie sau să emiți un act legislativ, să ceri părerea și celui care îl pune în practică.
”Nu poți să îți desfășori o activitate de 18 ani, într-un singur loc, dacă nu ești serios și dacă nu ai principii”
18 ani… Sunteți major în administrarea pieței. Faceți același lucru de atâta amar de vreme. Nu v-ați săturat?
Dintr-un anumit punct de vedere este adevărat că 18 ani în același loc poate să însemne și o anumită rutină. Dar tocmai prin faptul că apar tot timpul provocări, faptul că mereu am fost implicat (a fost pandemia. Știți foarte bine, au vrut să închidă piețele; nu au reușit.), că au fost tot felul de crize, pe care le-am parcurs cu bine, toate chestiile acestea pe care le facem zi de zi te determină să uiți de anii care sunt în spate, folosești experiența pe care o ai și te gândești la ce trebuie să faci în continuare. Evident că la un moment dat va trebui să se termine și etapa aceasta de director la piață. Nu știu cum, în ce fel. Dar ceea ce este important e că în continuare provocarea există. Și vă spun sincer că am proiecte, îmi doresc să fac și pe mai departe lucruri pentru piață, pentru sibieni, pentru că aceasta cred că trebuie să facem: să ne facem treaba bine!
Mă uit în jur, prin birou. Purtați pălărie? Vânătorească…
Da.
Jucați fotbal?
Am jucat.
Ce alte năzbâtii mai faceți? Cum vă omorâți timpul?
Bineînțeles, familia este pe primul plan. Pentru că nu trebuie să uităm de cei de acasă, care duc și ei greul odată cu tine și care nu de puține ori au de suferit din cauza programului pe care tu îl ai. Sunt genul de om care are nevoie de prieteni. Îmi place să fiu înconjurat de oameni cu care să pot să vorbesc, să comunic, cu care să rezonez, pentru că fără un anturaj, fără prieteni, viața mi se pare că este tristă și greu de dus…
Că tot suntem la confesiuni, vă pot cere și eu prietenia?!
Cu mare drag! Îmi plac foarte mult câinii, de exemplu. Sunt tare atașat de câinii pe care îi am și mă relaxează foarte mult timpul petrecut cu ei. Îmi place să merg cu mașina. Ca și orice alt om normal, îmi place să gătesc, să mă duc la la vânătoare, la pescuit, chiar dacă nu îmi place peștele. Îmi plac activitățile unde te întâlnești cu oamenii. Ați pomenit de vânătoare. Vânătoarea este frumoasă, din punctul meu de vedere, pentru relațiile pe care ți le faci cu oamenii. Vânătoarea este un mediu în care toți oamenii sunt la fel. Iar oamenii fiind la fel, altfel poți să rezonezi cu ei.
Văd niște poze drăguțe… Cine e pe colo?
Este fiica mea.
Neîmpliniri?
Nu pot să spun că am neîmpliniri. Sunt un om mulțumit. Pentru că fac ceea ce îmi place, am o familie frumoasă, am prieteni, nu mă plictisesc (ceea ce e foarte important), iar asta mă ajută să gândesc pozitiv. Și cred că, până la urmă, acesta e secretul: să fim pozitivi și să încercăm să ne găsim utilitatea în fiecare zi.
Aveți și principii de nenegociat în viață?
Evident. Nu ai cum altfel. În viață trebuie să ai și coloană vertebrală. Trebuie să ții cont și de niște valori. Sunt lucruri peste care poți să treci și lucruri peste care nu poți să treci.
Cele peste care nu puteți trece?
Sunt multe. Dar pot să dau un exemplu. Mie îmi plac foarte mult oamenii de caracter, oamenii serioși, de cuvânt. Un om care te minte o dată, te minte și a doua oară. Și nu e ok.
Vă întreb asta și pentru că piața e, prin definiție, un loc al negocierii. Sau un loc al tuturor posibilităților. Nu s-a transferat această latură și în viața personală?
Este un clișeu, într-adevăr, pe care l-am găsit la piață și de care mi-a fost frică. Pe când am ajuns la piață, era chestia asta cu ”hoții de la piață”. Să știți că lucrurile nu sunt chiar așa. Până la urmă, ceea ce a fost în urmă cu ani de zile, lucruri care erau nu foarte sănătoase, acestea nu se mai întâmplă acum. Toate lucrurile se schimbă. Nu poți să îți desfășori o activitate de 18 ani, într-un singur loc, dacă nu ești serios și dacă nu ai aceste principii. În momentul în care ai făcut greșeli, nu ai cum să rămâi acolo. Or, faptul că reziști de 18 ani ca director la piață și ai 10 ani ca președinte al Asociației, înseamnă că principiile sunt sănătoase și bine puse în practică. Mă supără foarte tare și nu pot să nu intru de multe ori în direct la câte un post de televiziune când vin oamenii și se plâng că nu au loc în piață. Cum poți să spui chestia asta? În momentul în care vii cu argumente, toată lumea tace. Nu ai cum să vii să îmi spui mie, ca producător, că nu ai loc în piață, când eu caut și nu știu ce să le mai fac să îi aduc în piață! Și nu numai eu, ci toți colegii mei din țară. La toate discuțiile cu asociațiile de producători, cu producătorii, acasă, asta le spun: ”Aveți numărul meu de telefon. Spuneți-mi în ce piață vreți să mergeți și eu vă găsesc loc în orice piață”. Acum, într-adevăr, dacă dvoastră stați pe colțul acela, și dacă vreți un loc anume loc și nu îl obțineți, spuneți că nu ați găsit loc în piață. Asta e altceva.
Peste 10-20 de ani, își mai găsește loc, între preocupările noastre, piața tradițională?
Da, dar nu cum arată acum. Eu zic că va rămâne piața, vor fi acele depozite de care spuneam, care sunt obligatorii pentru că, cel puțin în viziunea mea, ele vor întreține toate instituțiile statului care au legătură cu alimentația (cantine pentru spitale, școli militare și așa mai departe), vor întreține toate magazinele de proximitate, Horeca, deci practic sunt obligatorii pentru o zonă. Iar în paralel, vor rămâne piețele ca obiective turistice, pentru că acestea au fost, sunt și vor rămâne în continuare o atracție pentru turiști, deoarece ei vor dori să cunoască această culoare locală. Că vor fi ceva mai cosmetizate, cu mai multe locuri de alimentație publică, aceasta e o altă discuție, dar vor rămâne aceste piețe organizate.
