Autoritatea Națională Fitosanitară susține că în urma controalelor efectuate de către inspectorii fitosanitari în municipiul Sibiul în ceea ce privește prezența tigrul platanului și ploșniței dantelate s-a constatat „prezenţa sporadică a speciilor Corythucha (n. red., familia acestor dăunători), fără a se evidenţia prezenţa simptomelor de atac produse de acestea, drept pentru care nu au fost recomandate măsuri fitosanitare”.
Însă inspectorii fitosanitari din cadrul Oficiului Fitosanitar Sibiu vor continua observațiile asupra stării de sănătate a arborilor pe perioada de vegetaţie a acestora.
Răspunsul Autorității Naționale Fitosanitare, semnat de directorul general Romeo Șoldea, a venit la solicitarea ziarului Sibiu 100%. Practic, în acest moment nu se va interveni cu insecticide pentru înlăturarea acestor insecte, deoarece, spune Autoritatea Națională Fitosanitară, „nu reprezintă un pericol pentru sănătatea populației”. Deși unii din cercetătorii sibieni ai fenomenului sunt de părere că suntem tot mai afectați de prezența, în anumite zone din municipiului Sibiu, a insectelor numite “tigrul platanului” și ploșnița dantelată (foarte asemănătoare ca aspect și parte din același ordin).
Poziția Autorității Naționale Fitosanitare
Inspectorii fitosanitari sibieni și cei ai Primăriei Sibiu au efectuat controale fitosanitare la arborii din Parcul Sub Arini, Parcul Tineretului și strada Oțelarilor. Răspunsul instituției guvernamentale în ceea ce privește măsurile privind diminuarea efectelor produse în Municipiul Sibiu de Corythucha ciliata (tigrul platanului) și Corythucha arcuata (ploşnița dantelată) este următorul:
„Dăunătorii mai sus menționați pot fi depistați, de regulă, în spațiile verzi și vegetația domeniului public. Potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituțional de acțiune în scopul utilizări durabile a pesticidelor pe teritoriul României, „în zonele utilizate de public precum parcurile, grădinile publice, terenurile de sport și de recreere, curţile școlilor, terenurile de joacă și terenurile aflate în imediata vecinătate a instituțiilor de sănătate publică sau în zonele utilizate de grupurile vulnerabile, astfel cum sunt definite la art. 3 pct. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 (femeile însărcinate și cele care alăptează, feții nenăscuţi, sugarii şi copii, persoanele în vârstă, precum și lucrătorii și locuitorii din apropiere supuși unei expuneri ridicate și îndelungate la pesticide), utilizarea pesticidelor este redusă la minimum sau interzisă”.
Ulterior comunicatului de presă emis de Primăria Municipiului Sibiu privind prezenţa insectelor tigrul platanului ș ploșniţa dantelată în Sibiu, inspectori fitosanitari oficiali din cadrul Oficiului Fitosanitar Sibiu, împreună cu un reprezentant al Serviciului Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane – Primăria Municipiului Sibiu, au efectuat controale fitosanitare la arborii din Parcul Sub Arini, Parcul Tineretului și la platanii de pe strada Oțelarilor din Municipiul Sibiu.
În urma controlului s-a constatat prezenţa sporadică a speciilor Corythucha spp., fără a se evidenţia prezenţa simptomelor de atac produse de acestea, drept pentru care nu au fost recomandate măsuri fitosanitare. Inspectorii fitosanitari din cadrul Oficiului Fitosanitar Sibiu vor continua observațiile asupra stării de sănătate a arborilor pe perioada de vegetaţie a acestora”, este poziția Autorității Naționale Fitosanitare transmisă ziarului Sibiu 100%. Instituția publică nu ne-a precizat ce măsuri fitosanitare se vor lua în cazul în care situația se va agrava.
Tigrul platanului și ploșnița dantelată
Tigrul platanului (Corythucha ciliata) și Ploșnița dantelată de stejar (Corythucha arcuata) sunt două specii de insecte din familia Tingidae, confundate adesea datorită numelor lor asemănătoare și faptului că ambele pot afecta arborii, în special stejarii. Aceste insecte au apărut în România după anul 1990, dar invaziile cu acestea sunt evidenţiate în ultimii 2 ani. În Municipiul Sibiu, invazia acestor insecte a fost mai pregnantă în această primăvară, creând disconfort sibienilor.
Corythucha arcuata sau ploșnița dantelată a stejarului este originară din America de Nord, fiind introdusă accidental în mai multe zone din lume. Este asociată stejarului. În arealul nativ se hrănește cu seva din frunzele stejarului roșu, în Europa adaptându-se la speciile native continentului. Practic, odată ce se instalează în frunzele copacilor, aceştia se usucă în timp.
Factorul dăunător a fost descoperit, inițial, în urmă cu un an, de Șef Lucrări Dr. Biol. Cristina Moise de la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul ULBS. Deocamdată, toate cercetările le-a făcut pe cont propriu, însă este nevoie de implicare din partea celor care pot finanţa această cercetare sau de către cei care administrează pădurile din judeţul Sibiu. În acest sens, conducerea Primăriei Sibiu și aleșii locali s-au arătat interesați să ajute, însă deocamdată fără rezultate concrete. Efectele cele mai devastatoare pot fi observate în prezent în liziera Pădurii Dumbrava Sibiului. În urma cercetărilor, au fost observate pe dosul frunzelor toate stadiile de dezvoltare ale insectei (ou, nimfe de diferite vârste și adulți). În zonele unde atacul a fost foarte puternic, frunzele au fost afectate 100%. În condițiile județului Sibiu, din lipsa unor limitatori naturali, în cazul unui atac puternic scade rezistența gazdei, arborii fiind predispuși la atacul altor boli sau altor insecte dăunătoare. Timpul de dezvoltare de la nimfă la adult a variat de la 16 si 39 de zile în anii 2021-2022, în condițiile climatice ale orașului Sibiu.
La rândul său, entomologul sibian Silviu Țicu ne asigură că insecta nu prezintă un pericol pentru oameni: „Înțeapă și oamenii din cauză că aceasta confundă pielea umană cu o frunză de stejar și încearcă să se hrănească. Înțepătura e deranjantă, dar, din fericire, insecta nu este un vector cunoscut pentru vreun patogen care să îmbolnăvească omul, iar reacțiile alergice locale sunt rare. Fiind o specie invazivă și fiind în primii ani de când s-a stabilit în România, ecosistemele noastre nu sunt adaptate prezenței sale, nu are prea mulți prădători care sa o consume și nici paraziți sau parazitoizi. Astfel, populațiile lor au explodat, ce observăm acum numindu-se val de invazie”.
Primăria Sibiu dispusă la soluții, dar fără autoritate în domeniu
Primăria Municipiului Sibiu nu are atribuții în întocmirea planurilor de combatere a bolilor și dăunătorilor pentru spațiile verzi, acestea intrând în competența ministerelor de resort, prin Agențiile proprii specializate, respectiv Oficiul Fitosanitar, Agenția de Protecția Mediului și Direcția de Sănătate Publică. Tipurile de insecte pentru combaterea cărora se efectuează activități de dezinsecție, sunt stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică sau de Direcțiile de Sănătate Publică.
Tigrul platanului și ploșnița dantelată sunt insecte care se hrănesc cu seva plantelor și nu sunt considerate de autoritățile competente menționate vectori de transmitere a bolilor infecto-contagioase și parazitare pentru oameni sau animale. „Primăria Sibiu a solicitat încă din august 2023 și un punct de vedere din partea Direcției de Sănătate Publică Sibiu. Conform răspunsului primit, la nivelul DSP Sibiu nu există un plan de combatere a acestor specii invazive de insecte emis de către Ministerul Sănătății și nici o metodologie de supraveghere a vreunei boli transmise de aceste insecte. Primăria Sibiu nu poate să depășească prevederile emise de autoritățile competente și, prin urmare, Programul Unitar de Acțiune de Combatere a Vectorilor alcătuit de Serviciul Public Salubrizare și Protecția Mediului include în prezent activități de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor, care transmit (direct sau indirect) boli infecto-contagioase și parazitare pentru om și animale. Acest program nu include și nu poate să includă combaterea insectelor tigrul platanului și ploșnița dantelată. Menționăm că, în lipsa unui cadru legal și instituțional corespunzător, reglementat la nivel național, acțiunile pripite de combatere ale unor specii invazive prin dezinsecție ar aduce mai multe daune ecosistemelor”, a transmit Primăria Sibiu, în urmă cu aproape o lună. A fost ultima comunicare pe tema tigrului platanului și ploșnița dantelată până în prezent.
Ce spune legislația în domeniu
Legislația în domeniul combaterii dăunătorilor (Legea 24/2007, art. 14) precizează:
(1) Protecția vegetației spațiilor verzi împotriva dăunătorilor se efectuează în baza prognozelor și avertizărilor făcute de unitatea fitosanitară locală cu atribuții de prevenire, îndrumare și control de specialitate pentru protecția plantelor.
(2) Menținerea stării de sănătate fitosanitară a vegetației din spațiile verzi se efectuează de către proprietarii și administratorii acestora, prin realizarea măsurilor de prevenire a răspândirii și de combatere a bolilor și dăunătorilor plantelor și prin măsuri de carantină, sub directa îndrumare și control de specialitate al unităților fitosanitare pentru protecția plantelor.
(3) Protecția spațiilor verzi împotriva bolilor și dăunătorilor se efectuează, de regulă, prin acțiuni preventive, metode biologice și metodologii integrate. Aplicarea substanțelor fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor este strict limitată și se realizează sub coordonarea instituțiilor fitosanitare și de protecția mediului.
Urmărește Sibiu 100% în Google News