Primăria Sibiu a finalizat lista evenimentelor culturale din oraș, ce vor fi finanțate, prin Agenda Culturală 2021, iar Consiliul Local a aprobat proiectul, cu o singură abținere. Este vorba despre aproape 100 de evenimente propuse de operatorii culturali privați sau publici, care ar trebui să fie realizate în acest an, în Sibiu.
O sumă de aproape 6 milioane de lei a fost bugetată de Primăria Sibiu și distribuită pe Agenda Culturală, bani care vor subvenționa în 2021 cele peste 90 de evenimente culturale. Doar câteva n-au primit bani, însă majoritatea au primit mai puțin decât au solicitat. Cele mai mari sume merg către două evenimente care ar trebui să atragă un număr foarte mare de sibieni: Revelionul 2021 – programul din Piața Mare, în care vor fi invitați diferiți artiști, și Festivalul de Folclor „Cântecele Munților”. Ambele au fost aprobate cu 250.000 de lei, pe solicitări mult mai mari. Urmează „Jazz Festival”, Zilele Muzicale Româno-Americane, Astra Film Festival, cu câte 200.000 de lei pentru fiecare, Classics for Pleasure, cu 180.000 de lei, apoi o serie de evenimente cu câte 150.000 de lei, între care amintim Street Art Festival, Focus in the Park, Astra Multicultural, Fashion Week sau FITS. Din 97 de evenimente, 95 au primit finanțare în această etapă. Cel mai puțin au primit două evenimente mici, ale Asociației Liga Culturală Sibiu, 5.000 de lei pentru publicarea cărții „Radu Stanca și Sibiul” și 7.000 de lei pentru un curs de măiestrie vocală.
Printre entitățile care vor primi cei mai mulți bani de la Primăria Sibiu în 2021, după un an 2020 în care aproape toate evenimentele au fost anulate din cauza pandemiei, se numără Asociația Events for Tourism (Târgul de Crăciun, CibinFest etc.), Asociația Focus Sibiu (Focus in the Park, Festivalul Internațional de Fotografie Focus), Asociația Culturală Viitorul Muzical (Sibiu Music Fest, Obor Fest), Asociația Culturală ARTMania, dar și Filarmonica de Stat Sibiu sau Fundația Astra Film.
Întreaga listă de proiecte aprobată de Primăria Sibiu poate fi consultată AICI.