Elevii din Sibiu ar putea avea propriile autobuze începând din anul școlar 2021 – 2022, dacă proiectul inițiat de consilierii PNL și susținut de cei din FDGR va fi implementat. Este vorba despre trasee ale Tursib speciale, care să lege cartierele de zone în care se află școli.
Adrian Bibu, consilier PNL, în CL Sibiu, a anunțat că luna aceasta, Consiliul Local va discuta inițiativa pe care a avut-o împreună cu colegii săi privind înființarea traseelor școlare de transport. „Am convingerea ca demersul nostru va fi susținut și de colegii din FDGR având în vedere efectele pe care le va avea în comunitate”, scrie consilierul PNL, precizând că proiectul a fost discutat atât cu inspectorul școlar general, Monica Munteanu, cât și cu viceprimarul Alexandru Dumbrava, care a fost la rândul lui inspector școlar general.
De ce ar fi nevoie pentru ca proiectul să poată fi implementat? De mai multe autobuze ale Tursib, care sunt deja în curs de achiziție, și de stabilirea celor mai bune trasee școlare.
Consilierul Bibu spune că Tursib este instituția care ar trebui „să realizeze un studiu care să indice traseele optime, stațiile din proximitatea școlilor și capacitatea de transport”. Cu siguranță, studiul ar trebui să includă și o analiză a fluxurilor de elevi, care să se bazeze pe informații de la școli.
„Vedem trasele școlare ca linii speciale de autobuz dinspre periferie spre centrul orașului, care să folosească stațiile existente, care să funcționeze doar la anumite ore și care să fie destinate exclusiv elevilor și profesorilor. Sperăm să ajutăm, astfel, părinții și să reducem aglomerația creată de autoturismele personale în zonele centrale” a mai precizat Adrian Bibu.
Cei care au avut această inițiativă mai spun că au fost chestionați părinții copiilor care studiază în zona centrală, iar interesul față de acest proiect este încurajator. Peste 95% dintre ei au fost de acord ca pentru deplasarea la școală a copilul lor să folosească un mijloc de transport special dedicat.
Autobuzele școlare nu sunt o inovație românească, ele există în toate țările civilizate, reprezentând o alternativă la deplasarea copiilor cu ajutorul mașinilor părinților, care astfel îngreunează traficul din orașe. În același timp, față de traseele obișnuite ale transportului local, autobuzele școlare pot avea stații cât mai aproape de școli, care să asigure îmbarcarea și debarcarea copiilor în condiții sigure.