10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 21, 2025

Trei străzi din Gușterița vor fi modernizate

Cele mai citite

Primarul Astrid Fodor a semnat astăzi contractul pentru modernizarea a 3 străzi din cartierul Gușterița. Lucrările includ modernizarea rețelelor de apă și amenajarea părții carosabile și a trotuarelor.

Cele trei străzi ce urmează să fie modernizate sunt: Lavandei, Dafinului și Irisului. În urma unei proceduri de achiziție publică, contractul a fost semnat cu firma Darcon General Construct din Ighișu Vechi, Agnita.

“În cartierul Gușterița am investit mult pentru a-l moderniza. După ce am asfaltat străzile de pământ, am modernizat strada Podului – o legătură importantă cu zona industrială est, foarte curând cartierul va fi conectat cu orașul și prin pistele pentru biciclete de pe malul Cibinului, am creat un centru dedicat comunității, iar în prezent lucrăm pentru asigurarea unei mai bune legături a cartierului cu orașul, pe str. Viitorului. În curs este amenajarea unei grădinițe noi pe str. Podului, precum și 2 proiecte mari pentru timp liber: complexul pentru agrement și ecoturism Gușterland și amenajarea de trasee tematice prin pădurea Gușteriței. Prin contractul pe care l-am semnat astăzi vom asfalta și aceste 3 străzi, create mai recent în cartier”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Lucrările prevăzute în contract pentru fiecare dintre cele 3 străzi includ:

  • Modernizarea rețelelor de apă, hidranți, canalizare menajeră și canalizare pluvială
  • Amenajarea părții carosabile și a trotuarelor, acestea fiind străzi cu trafic redus, care asigură accesul la locuințe și spații de servicii. La trecerile de pietoni vor fi montate borduri înclinate, pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
  • Instalarea unui sistem de iluminat public eficient energetic, precum și amenajarea rețelelor de alimentare cu energie electrică a acestuia.

Valoarea investiției este de 2,8 milioane de lei, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 10 luni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Groaznic impact rutier în Copșa Mică. O mașină a intrat într-un cap de pod, motorul s-a rupt și a rămas pe șosea

Traficul rutier este blocat complet în Copșa Mică, pe Drumul Național 14, în urma unui eveniment rutier produs în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect