3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Trei străzi din Sibiu au fost reparate. Urmează încă șase

Cele mai citite

Lucrările de pe străzile Lucian Blaga, Justiției și Calea Cisnădiei au ajuns la final. Primăria anunță că încă șase străzi vor fi reparate în următoarea perioadă.

“Lucrările de reparații ample pe străzile din Sibiu sunt o activitate continuă, pe tot parcursul anului. Am început mai târziu anul acesta din cauza temperaturilor scăzute care s-au înregistrat până nu demult, dar am reușit până în prezent să finalizăm 3 străzi, alte 6 fiind în lucru. Pe rând, arterele care au nevoie de astfel de intervenții vor figura pe următoarele comenzi pe care le vom emite”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

  • Calea Cisnădiei, tronsonul dintre str. N. Iorga și str. Gh. Dima. După finalizarea reparațiilor, pe lângă marcajele longitudinale, de reglementare a traficului, s-a refăcut marcajul benzii speciale pentru autobuze și s-a marcat o zonă specială de viraj la stânga pentru traficul dinspre str. Plugarilor spre Calea Cisnădiei, care va facilita mult accesul de pe această stradă secundară pe o arteră aglomerată.
  • Str. Justiției
  • Str. Lucian Blaga, tronsonul dintre str. Independenței și Berăriei.

Lucrările de reparații continuă pe noi străzi, următoarele fiind în lucru:

  • Pe străzile Călțun, Diaconu Coresi, Șerbota și Țițeica se lucrează în prezent la trotuare, la betonarea și refacerea stratului asfaltic. Ulterior, se va interveni pe carosabil, cu lucrări de frezare a stratului de uzură și turnare a unui nou strat.
  • Pe străzile Garibaldi și Lirei, stratul vechi de asfalt a fost deja îndepărtat, iar pentru marți, 9 mai este planificată așternerea noului strat, dacă vremea permite. Pentru execuția acestei operațiuni vor fi necesare închideri punctuale de trafic.

La aceste lucrări se adaugă cele de remediere prin plombare a gropilor apărute punctual în asfalt, precizează Primăria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu: Nu sunt extremist, nu sunt fascist, sunt un român care își iubește țara

Candidatul independent Călin Georgescu a afirmat, luni, că nu este extremist, aşa cum este "acuzat", ci este doar "un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect