6.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

RAPORTOR LOCAL. Caii verzi de pe pereții unor megaproiecte ale municipalității

Publicitate

Cele mai citite

Municipalitatea sibiană a revenit în această săptămână cu un nou mega-anunț referitor la „celebrul” proiect al trenului periurban al Sibiului, care încet-încet se transformă într-unul faraonic pentru sibienii plătitori de taxe și impozite locale. Spun mega-anunț, pentru că de fiecare dată, de la Klaus Iohannis încoace, cei doi primari ai Sibiului (incluzând-o aici și pe Astrid Fodor) au făcut anunțuri bombastice în care ne tot promit marea cu degetul referitor la acest tren.

Căruia, ce-i drept, îi simțim tot mai acut utilitatea, dar care rămâne doar un vis frumos pe hârtie. Să-i întrebăm numai pe cei care fac naveta în zonele industriale ale Sibiului, fie că-i EST sau VEST. Anunțul primului gospodar al Sibiului precizează că proiectul „Introducerea transportului electric – Tren periurban Sibiu” urmează să fie inclus de către Ministerul Transporturilor în lista proiectelor pentru care Compania Națională de Căi Ferate CFR SA poate încheia protocoale cu autoritățile locale.

Pe site-ul Ministerului a fost publicat proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor pentru aprobarea listei proiectelor analizate, eligibile și propuse pentru implementare. „Acest tren electric periurban va contribui la reducerea traficului auto dinspre localitățile învecinate spre Sibiu și spre zona industrială vest. Acesta, împreună cu extinderea transportului public către localitățile din Zona Metropolitană, vor constitui o soluție concretă pentru creșterea mobilității locuitorilor și scăderea poluării generate de trafic”, a transmis, în esență, Astrid Fodor.

Publicitate

De-a lungul timpului, de la Klaus Iohannis la Astrid Fodor, proiectul trenului periurban a suferit tot felul de modificări (desigur, doar pe hârtie), deoarece niciodată nu s-a pus problema semnării vreunui contract de finanțare sau a unor contracte pentru realizarea unor studii tehnice aferente. Speranța nu poate fi decât una curajoasă pentru administrația sibiană, care astfel ar reuși să demonstreze că e capabilă să ducă la bun sfârșit ceea ce nu a putut realiza Klaus Iohannis, în toate mandatele sale.

Deși, e drept, acesta a avut și un motiv imbatabil: a fost ales președinte al României, situație în care grijile țării au surclasat „moftul” sibienilor de a avea un tren periurban. Dacă Astrid Fodor va reuși să circule cu trenul periurban în calitate de ales, atunci vom avea cel mai de amploare și modern proiect al Sibiului democratic, de după 1990.

Așadar, trenul periurban, proiectul de tip faraonic al municipalității sibiene, continuă să ne facă să visăm la modul cum va arăta… peste un deceniu, Sibiul. Să recunoaștem că mai toți am fost sceptici când am primit, din 1990 încoace, vestea că Sibiul va avea centură ocolitoare în 5 ani, că NATO va avea comandament la Sibiu sau chiar că vom avea un aeroport nou în trei ani. Proiecte care până la urmă s-au făcut. Cu mulți ani întârziere, dar cine mai stă acum să îi numere…

Probabil, așa va fi și în cazul trenului periurban. Și atunci ne vom aminti cu respect de primarii de Iohannis și Fodor. Nu puteam să nu facem și comparația acestui îndrăzneț proiect, cu viitorul metrou de la Cluj, care, de asemenea, le bântuie nopțile și visele clujenilor de atâta vreme, toate frustrările spărgându-se, cum altfel, decât în capul primarului Emil Boc, fostul prim-ministru al țării. 

Totodată, în comunicat ni se amintește și de Zona Metropolitană, o altă mare durere a municipalității și a comunelor din jurul Sibiului. Au trebuit să treacă vreo 8 ani, până când, într-un final, să avem un statut al zonei. Deci, tot o hârtie, că de un proiect concret al Zonei Metropolitane Sibiu nu poate fi vorba încă. Dar proiectul promite, iar Astrid Fodor poate contribui din plin la creionarea și punerea lui în practică. Măcar pentru a ne apropia, ca impact, de zona metropolitană a Brașovului, realizată în urmă cu mai bine de un deceniu.

Proiectul trenului periurban al Sibiului și Zona Metropolitană a Sibiului vor deveni, cu chiu-cu vai, realitate într-o zi în municipiul Sibiu. Și că nu va avea soarta proiectului reintroducerii tramvaiului în Sibiu, promis de Klaus Iohannis în primul său mandat și rămas în gestație publică pentru toate celelalte mandate FDGR.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Peste 80 de trenuri vor staționa aproape 5.000 de minute în noaptea de sâmbătă spre duminică în România

Un număr de 81 de trenuri aparţinând tuturor operatorilor de transport feroviar de călători vor staţiona, la nivel naţional,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya