Vicepreședintele PNL Raluca Turcan, care deține și funcția de președinte al PNL Sibiu, a votat, duminică dimineața, la secţia de votare nr. 42, de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din municipiul Sibiu.
Aceasta a venit însoțită de candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Sibiu, Răvan Pop, și de cea care este prima pe lista pentru Consiliul Județean, Daniela Cîmpean, propunerea PNL Sibiu pentru funcția de președinte al CJ Sibiu.
„Lumea va pune preț pe muncă, pe implicare, pe integritate și sper ca la finalul alegerilor din 2016 să se simtă rezultatul alegerii românilor în bunăstarea cetățenilor acestei țări”, a declarat Turcan, la ieșirea din secția de votare.
Întrebată dacă este optimistă privind prezența la vot, Turcan a spus că sibienii „n-au excelat niciodată” la acest capitol.
„Sibiul nu a excelat niciodată privind prezența la vot, de aceea sper ca sibienii să înțeleagă că e foarte important să mergă la vot să-și exercite dreptul de vot, pentru că o zi de vot marchează conducerea locală și județeană pentru patru ani de zile. Deci e important ca românii să meargă la vot”, a mai spus Turcan.
Daniela Câmpean va vota la ora 09.00 la secţia de votare nr. 48, iar Răzvan Pop la ora 10.00, la secţia de votare nr.68, Școala Generală nr. 4.
Vezi AICI declaratia presedintelui PNL Sibiu la iesirea de la urne.
Publicitate




