Nouă biserici fortificate din judeţele Sibiu (Apold, Dealu Frumos, Netuş, Stajăriş), Mureş (Archita, Cloaşterf) şi Braşov (Buneşti, Mesendorf şi Criţ) au intrat de la sfârşitul lunii mai în reparaţii. Ele fac parte dintr-un proiect de reabilitare şi valorificare a potenţialului turistic a 18 biserici fortificate, iniţiat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România şi susţinut financiar de U.E. prin Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a proiectului este 22 de milioane de lei, din care 16,59 milioane sunt fonduri nerambursabile. Licitaţiile pentru execuţie şi lucrările la celelalte obiective vor începe abia la începutul anului viitor, însă toate reabilitările trebuie finalizate până în octombrie 2013, dată la care expiră contractul de finanţare prin POR. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat încă din octombrie 2010 acest contract de finanţare, alături de cel destinat repărării Bisericii Evanghelice din Sibiu; însă numărul mare de obiective, problemele particulare care apar în cazul fiecărei biserici şi multitudinea de proceduri au condus la o distanţă de nouă luni între momentul semnării contractului de finanţare şi cel al semnării contractelor de lucrări. „Acest proiect are două caracteristici deosebite: este foarte fumos şi foarte greu. Sunt multe obiective, destul de dispersate, nu vorbim de concentrarea efortului financiar şi uman într-un singur loc, sunt multe proceduri […] Acesta este motivul pentru care am semnat contractele numai pentru nouă obiective ce urmează a fi reabilitate. Vreau să vă spun, ca o pată de culoare, că proiectele tehnice umplu o cameră şi era absolut imposibil să reuşim să evaluăm oferte, să studiem lucrări şi să plătim simultan pentru 18 obiective”, declară Valentin Păun, manager de proiect din partea SC GPA Business Management SRL. Alături de lucrările de reabilitare şi reparaţii, în proiect se prevăd şi achiziţii de bunuri, dotări, bănci, toalete, precum şi investiţii în lucrări de supraveghere „pentru că multe obiective sunt în comunităţi destul de izolate şi e foarte greu să fie supravegheate”, adaugă Valentin Păun. Până la demararea lucrărilor, bisercile fortificate erau deschise publicului în timpul serviciilor religioase şi prin programări stabilite cu îngrijitorii celor 18 locaţii, iar până în anul 2010 au fost înregistraţi peste 100.000 turişti care au vizitat întreaga regiune. Prezent la conferinţa de presă, ªtefan Coşoroabă, managerul de proiect din partea Consistoriului Evanghelic, a declarat că „se preconizează să se ajungă la 150.000 de turişti în 2013-2014. Bineînţeles că sunt anumite obiective care sunt vizitate des de turişti şi sunt incluse şi în circuite oferite de firme de turism, dar aceste 18 biserici pe care încercăm să le promovăm, nu sunt incluse, în principiu, în ofertele turistice. Este o completare a ceea ce există deja pe piaţă”. În Transilvania există 160 de biserici fortificate datând din evul mediu, din care 116 sunt clasificate ca monumente istorice din categoria A, iar 7 sunt înscrie în lista patrimoniului mondial UNESCO- Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor şi Viscri. Ioana Mălău
Actualizat:
UE finanţează reparaţii la 9 biserici fortificate din Transilvania
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...
Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...
Articolul precedent
Articolul următor




