După investiții care au depășit 1 milion de euro, cele două turnuri de pe strada Cetății au fost renovate, reabilitate și acum pot fi vizitate de public, în premieră.
Două obiective extrem de importante din punct de vedere istoric și turistic pentru orașul Sibiu, turnurile care străjuiesc zidul cetății de pe strada cu același nume, intră din această vară în circuitul public de vizitare, odată finalizare lucrările de reabilitare. Investiția a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, care a cuprins și zidul cetății de pe bulevardul Coposu și s-a ridicat la peste 6 milioane de lei, sume plătite din bugetul local. Două din cele trei turnuri renovate, Turnul Olarilor (datând din secolul XV-XVI) și Turnul Dulgherilor (construit în secolul XIV), vor fi deschise publicului pentru vizitare și introduse astfel în circuitul turistic, anunță Primăria Sibiu.
“Turnurile nu au putut fi vizitate în ultimele trei – patru decenii. Înainte de ‘90 a fost deschis pentru o scurtă perioadă doar drumul de strajă dintre turnuri, fără ca acestea să fi fost reabilitate și puse în valoare. Cele două turnuri se vor deschide publicului din 1 august, iar pentru a încuraja sibienii și turiștii să descopere și această parte importantă din istoria orașului, voi propune Consiliului Local ca intrarea să fie gratuită anul acesta.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Lucrările au presupus reabilitarea fațadelor și a acoperișulrilor, dar și un sistem de iluminat arhitectural care să le pună în valoare și pe timp de noapte. De asemenea, va fi montat un sistem de camere video. Primăria spune că, în turnuri, vizitatorii vor putea găsi panouri informative cu date istorice referitoare la aceste obiective.
Intrarea vizitatorilor se va face prin Turnul Dulgherilor, ieșirea urmând să se facă prin Turnul Olarilor. În perioada de sezon turistic, între 1 aprilie și 31 octombrie, programul de vizitare va fi de marți până duminică, între orele 11 și 19, iar în extrasezon publicul va avea acces de marți până duminică între orele 10 și 18.