Articol de Romeo Petrașciuc și Cosmin Pal
Ursul, turistul nostru tot mai îndrăgostit de Sibiu, devine o problemă de siguranță tot mai acută cu care ne confruntăm în ultima perioadă. Descinderile acestuia în zonele mărginașe ale localităților și nu numai par să intre într-o riscantă normalitate, ceea ce face ca sibienii să fie foarte rezervați la ieșirile în natură.
Potrivit guvernului, România găzduiește cea mai mare populație de urși din Europa (cu excepția Rusiei). Se estimează că pe teritoriul țării noastre există între 7.500 și 8.000 de urși. România își bazează monitorizarea științifică a populației de urși pe colectarea de indicii lăsate pe teren, cum ar fi urmele de pași, o metodă care nu permite însă un recensământ precis. Autoritățile anunțaseră în 2021 introducerea treptată a tipizării genetice pentru a determina identitatea fiecărui animal, prin colectarea de excremente și păr pe teren. Dar până în prezent au fost colectate doar 1.200 de probe dintr-un obiectiv de 18.000, a precizat fostul ministru al Mediului, Barna Tanczos.
În total, țara noastră a înregistrat 154 de atacuri între 2016 și 2021: 158 de persoane au fost rănite și 14 ucise, potrivit cifrelor oficiale. Vânătoarea sportivă, care atrăgea pasionați din întreaga lume în căutarea unui „trofeu”, a fost interzisă din 2016 pentru a proteja specia. Guvernul român a anunțat în cursul lunii aprilie a acestui an că intenționează să autorizeze sacrificarea a 426 de urși în 2023, față de 140 anul trecut, argumentând că specia protejată se înmulțește prea repede și că atacurile sunt în creștere. Decizia este necesară pentru a „evita un pericol iminent”, a scris Ministerul Mediului într-un ordin.
Despre urșii ”sibieni”, cauzele care duc la prezența lor prin oraș, dar și despre cum să reacționăm la interacțiunea cu acesta, am discutat cu Ilie Troancă, Director al Direcției Silvice Sibiu.
Hrana pentru urși se pune în continuare pe fondurile de vânătoare
Sibiul, și nu numai, e invadat abitir de ceva vreme de năstrușnicul urs. Când îți e lumea mai dragă, hop și dânsul! Fie prin marginea orașului, fie de-a dreptul pe câte o stradă principală. De ce se întâmplă acest lucru? De ce nu mai e pădurea un habitat suficient pentru el și simte nevoia să socializeze cu noi?
Se înțelege greșit când se are în vedere doar pădurea. Fondurile de vânătoare nu înseamnă pădure. Toată suprafața României, cu excepția intravilanului, e împărțită în fonduri de vânătoare. Indiferent de categoria de folosință: teren arabil, fânețe, pășune, pădure sau orice altceva. De aici vine și confuzia.
Unele bârfe de prin zonă înaintează ideea că o posibilă cauză a ieșirii urșilor în lume ar fi aceea că nu li se mai pune hrană în pădure. Că s-a tăiat idemnizația aferentă hranei destinate animalelor sălbatice. Se pune sau nu se mai pune de-ale gurii prin cele locuri?
Dacă în pădure se pune hrană? Nu. Pe fondul de vânătoare se pune hrană. Dacă veți căuta o construcție vânătorească și vă deplasați pe teren, veți vedea că e o normalitate să se pună hrană pentru animale. E o normalitate! Majoritatea animalelor sunt ierbivore. Acestea își găsesc vegetație. În sezonul rece se intensifică, desigur, această activitate de asigurare a hranei. Sunt proceduri prevăzute în contract, atribuite de către Minister, care e autoritatea publică centrală ce răspunde de silvicultură. Iar contractul e încă din 2011.
S-a diminuat cumva indemnizația?
Nu. Pe noi ne interesează să punem hrană la vânat cât avem prevăzut în contract, că dacă nu, eventualele prejudicii se întorc împotriva administratorului. În condițiile în care, de pildă, sunt prejudicii pentru culturile agricole create de vânat, acestea sunt plătite de către minister. Dacă nu ne-am îndeplinit sarcinile din contract, suntem responsabili de aceste daune.
Direcția Silvică are fonduri de vânătoare?
Da, sunt 5 fonduri ale noastre, iar restul, fonduri private.
Care sunt fondurile arondate Direcției Silvice Sibiu?
Fondurile de vânătoare ale Direcției Silvice Sibiu sunt în Șura Mică (Hula Săcelului), Șeica Mare, Miercurea Sibiului (pe Bistra), Agnita și Porumbacu. Acestea sunt gestionare prin Ocolurile Silvice.
Și private? Cam câte să fie?
Aproximativ 45-46.
Mai mult decât dublul populației normale de urși
Cum vă explicați situațiile acestea tot mai dese de intruziune a urșilor în viața omenetului?
Explicația mea e că, în acest moment, sunt suprapopulații de urși. Aceasta e singura explicație. Dacă e considerat ca nivelul populației optime la urs e de 4000 în România, selectiv, trebuie să se ajungă la această cifră. Atunci când aveam 4000 de urși în România, realitatea ne arată cu nu aveam astfel de probleme. Desigur, îmi puteți spune: Ăștia au tăiat pădurile, iar urșii au migrat spre oraș. Dar sunt zone în care nu a fost tăiată pădurea și ursul își face simțită prezența. Sunt mai atractive zonele locuite pentru urși? E consecința suprapopulării.
De ce am ajuns aici?
Pentru că am adoptat un alt mod de gospodărire. Până acum am vânat, am făcut selecție, vânătoare de trofee și am ținut nivelul optim. E normal să existe puncte de vedere diferite privind modul de gospodărire. Dar evaluarea populațiilor de vânat se face anual, prin niște metode științifice pe care nu eu le-am definit. Iar rezultatul a fost că am avut populații optime, demonstrate ca fiind optime. Când am întrerupt aceste proceduri, populațiile au explodat. Am avut populații sănătoase. O dovedesc trofeele de vânătoare existente. Când am oprit vânătoarea, populația a explodat. Aceasta demonstrează că 4000 de urși era nivelul optim. În al doilea rând, receptivitatea, la noi, când vorbesc despre trofee, e negativă. Dar vânătoarea este o realitate. Aveam trofee de nivel mondial, trofee de aur. Modul de gospodărire a fost corect și ca sănătate a populației. Selecția se face atât natural, cât și prin vânătoare.
Există o evaluare a ”efectivului” de urși existent în România la ora actuală?
Se vorbește, în presă, de 8.000 de urși. Părerea mea e că sunt mult mai mult de 8.000.
Sunt și alte specii de animale care sunt suprapopulate și ridică aceleași probleme?
Deocamdată nu au apărut. Apropo de evoluția unei populații… Nu știu dacă pesta porcină africană e consecința suprapopulației la mistreți. Dar vă rog să mă credeți că mie îmi făceau prejudicii, la Ludoș, lângă o pădure de 16 hectare, de vreo 300 milioane pe an, la porumb. Acolo nu a ieșit în evidență mistrețul, pentru că mistrețul nu a venit aici, prin localitate. Însă prejudiciile nu sunt deloc de ignorat. Oamenii rezistă greu acolo.
Se pare că Uniunea Europeană va găsi, în sfârșit, soluții și pentru România
Se întrevede, în viitorul apropiat, vreo soluție privind controlul suprapopulării cu urși sau a unei atenții ceva mai centrate pe acest pericol pentru noi?
Se lucrează la un proiect prin care se argumentează suprapopularea, prin metode științifice, iar Uniunea Europeană va permite, cel mai probabil, vânătoarea, între alte soluții.
Un sfat practic, vă rog. Ne întâlnim cu ursul. Ce (ne) facem?
Ca la toate animalele sălbatice. Nu intrăm în contact. Animalele sălbatice sunt animale care se sperie și atunci, dacă intrăm în contact cu ele, stimulăm comportamentul de animal. Dacă facem zgomot, îl speriem. El oricum se sperie când intră într-un alt mediu și pentru el intervine un anumit factor de stres. Deci, nu intrăm nicicum în contact cu el.
