Mai avem un trimestru până la încheierea anului, însă lucrările de infrastructură vor fi sistate odată cu venirea iernii, astfel încât șantierele deschise în oraș vor fi închise . În ce stadii se află investițiile programate la începutul anului și câte dintre acestea vor fi terminate ne spune viceprimarul Virgil Popa.
La constituirea bugetului pentru anul 2014 au fost alocate 47 de milioane de lei pentru investiții – bani prevăzuți și pentru modernizarea a 51 de străzi, pe lângă alte obiective. Câte dintre aceste străzi au fost până în prezent modernizate?
La capitolul investiții au fost finalizate deja anul acesta strada 9 Mai, un proiect foarte important cu finanțare europeană, strada Arhivelor, strada Abrud. În acest an s-au finalizat și lucrările în cartierul Vasile Aaron – acesta este primul cartier din oraș care a beneficiat de o reabilitare completă.Dar avem și foarte multe lucrări noi anul acesta, printre care se numără pachetul de străzi din zona Pieței Cluj – Kiev, Arad și Deva. Străzile Kiev și Arad se vor finaliza în acest an, rămânând ca strada Deva să fie gata anul viitor. Lucrările continuă și pe strada Dumitru Bagdazar unde a mai rămas de modernizat o porțiune din zona căii ferate. Strada Revoluției se va finaliza în aproximativ două săptămâni, la fel si Piața Tălmaciu. Sunt în curs lucrări pe strada D. D. Roșca, pe un tronson s-au înlocuit conductele, partea de rețele, iar în continuare lucrăm pe celălalt tronson.
Tot din fonduri europene am obținut finanțarea pentru modernizarea unui pachet de 4 străzi – Calea Gușteriței, Măgheranului, Oțelarilor și Macaralei. Lucrarea a fost licitată și adjudecată în această toamnă, fiind deja semnat contractul de lucrări. S-a început cu înlocuirea rețelelor pe strada Oțelarilor, apoi vom începe pe strada Macaralei. Pe aceste două străzi vrem să finalizăm lucrările la rețele anul acesta, urmând ca în primăvara anului viitor să intre în lucru și Calea Gușteriței și strada Măgheranului.
Strada Tribunei când va fi redeschisă traficului?
Cel târziu la sfârșitul lunii octombrie va fi finalizată lucrarea pe strada Tribunei. Lucrările au inclus aici modernizarea rețelelor de apă și canalizare, s-a modernizat și carosabilul și s-a reconfigurat zona de parcare. Dacă înainte parcările erau pe partea dreaptă, pe sensul de mers dinspre strada Nicolae Bălcescu spre strada Mitropoliei, acum zona de parcări este pe partea stângă, tocmai pentru a se crea mai multe locuri de parcare. A durat puțin mai mult reabilitarea acestei străzi întrucât s-a lucrat pe tronsoane, pentru că am încercat tot timpul să menținem accesul pe strada Xenopol și în parcarea din spatele hotelului din acea zonă.
Cât vor mai dura lucrările pe Șoseaua Alba Iulia – dimineața, când se merge la muncă spre zona Industrială Vest, ca și după-amiaza, la întoarcerea în oraș, se creează blocaje în acea zonă?
Acolo este o lucrare foarte importantă a societății de apă și canalizare, fiind necesară introducerea unei conducte de apă de mare diametru, care va deservi localități din jurul Sibiului – Loamneș și chiar până la Miercurea Sibiului. În aproximativ 2-3 săptămâni se vor finaliza lucrările, iar după aceea se va trece la refacerea carosabilului.
Una dintre cele mai mari investiții demarate în acest an este construcția noului pod peste Cibin , care costă peste 10 milioane de lei. Lucrările au început deja, iar întrebarea care preocupă pe toată lumea este când va fi demolat actualul pod și ce soluții li se vor da pentru evitarea unor blocaje în acea zonă?
Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat deja. În această primă etapă se fac sondaje în vederea poziționării conductelor. În perioada următoare, în aval de podul existent, se va construi o pasarelă pentru a deservi pietonii din zona Pieței Cibin și ulterior vor începe lucrări de demolare a vechiului pod – cred că în această iarnă, urmând ca lucrările efective să înceapă în primăvara lui 2015.
Vor fi necesare devieri de trafic, dar se poate folosi noul pod peste Cibin din dreptul străzii I. Neculce și podul de la Virola.
În ce stadiu sunt lucrările la viaductul Vasile Aaron?
S-a lucrat inițial pe jumătate de viaduct, pentru a nu avea mari probleme în trafic. Pe o jumătate a viaductului s-a turnat deja primul strat de asfalt, iar lucrările pe cealaltă jumătate se apropie și acestea de final. S-au făcut și acolo lucrări de hidroizolații, urmând a se turna stratul de binder. De asemenea, se reconfigurează sensul giratoriu de la intersecția cu strada Henri Coandă și se lucrează la partea de rezistență a podului. Până la finele anului și această lucrare se va încheia.
La începerea lucrărilor la marele viaduct din zona Calea Șurii Mici – Mihail Kogalniceanu, locuitorii din zonă, ale căror case sunt la numai câțiva metri de această investiție, s-au plâns că forajele și mașinile de tonaj le-au deteriorat casele, iar primarul le-a promis atunci că vor beneficia de scutiri la impozite în perioada lucrărilor. Au intrat în vigoare acestea, s-a luat o decizie oficială în acest sens?
În cursul lunii iulie s-a adoptat o hotărâre de Consiliu Local care prevede scutirea de plată a impozitelor pe clădiri pentru cei care sunt în zona construirii viaductului. Scutirea va fi integrală pe toată perioada lucrărilor. În ceea ce privește lucrările, și acest proiect avansează bine. Deja rețelele au fost deviate, iar acum începe efectiv construirea viaductului.
Probleme de infrastructură sunt la podul Peco peste Cibin, ce leagă Turnișorul de cartierul Ștrand, pe Șoseaua Alba Iulia – chiar am surprins în pozele publicate la rubrica Semnalul săptămânii câteva găuri apărute pe trotuarele podului. Când va fi și acel pod modernizat?
Podul din acea zonă este în atenția noastră, dar pentru că lucrăm la cel de la Piața Cibin nu vom face lucrări și pe Podul Peco pentru a nu îngreuna și mai mult circulația. Vom lua însă în calcul și reabilitarea acestui pod pe listele de investiții din următorii ani.
În zonele de periferie unde s-au construit blocuri, precum zona Gușterița sau Turnișor – strada Frunzei – unde deja sunt peste 30 de blocuri și aproximativ 4000 de locuitori, nu există prevăzute parcuri, locuri de joacă, grădinițe sau școli. Ce face municipalitatea, cum se implică în crearea de condiții în aceste zone?
Noi vom moderniza strada Frunzei – în această iarnă dăm drumul la proceduri și în primăvară sperăm că vom avea deja un constructor care va moderniza această stradă, unde se va amenaja și iluminatul public. Odată cu aceste lucrări și odată cu construcția viaductului Mihail Kogălniceanu și deschiderea acestei zone, Primăria va încerca să identifice zone în care va putea amenaja un parc și locuri de joacă.
La ședința ordinară de Consiliu Local din această săptămână s-a votat bugetul pentru un nou sens giratoriu – la intersecția străzii Ștefan cel Mare cu strada Negoiu – ce alte configurări de trafic sunt programate în oraș?
Acest sens giratoriu e benefic în primul rând pentru că accesul este destul de dificil în intersecție, mai ales pentru cei care vin dinspre strada Negruzzi și vor să traverseze strada Ștefan cel Mare. Dar deocamdată suntem doar la nivel de studiu de fezabilitate cu acesta. În această perioadă tocmai s-au încheiat lucrările la un sens giratoriu pe Calea Dumbrăvii, în zona Cimitirului, iar sensul giratoriu de la intersecția Căii Șurii Mari cu Drumul Ocnei, configurat cu elemente de plastic, va fi amenajat definitiv. A fost avizat și un sens giratoriu la intersecția stăzilor Bâlea și Ștefan cel Mare, lucrările efective urmând să fie executate anul viitor.
Când va fi reconfigurat traficul în Piața Unirii, unde primarul Klaus Iohannis a anunțat la un moment dat parcări supraetajate, pasaj rutier subteran? Practic, ce se va face concret în acea zonă?
Se lucrează în prezent la PUZ-ul pentru această zonă care cuprinde terenul de la intersecția cu Bulevardul Vasile Milea și Calea Dumbrăvii până la Bulevardul Victoriei și strada Berăriei. Aici se dorește construcția unui centru de conferințe și săli pentru Teatrul Radu Stanca și Teatrul de Balet. Momentan, aici avem mai multe soluții, printre care și o posibilitate de a sistematiza traficul prin pasaje subterane.
Cele 30 de noi automate de parcare au fost amplasate de aproape două luni în parcările de pe străzile din centrul orașului – cât de eficiente sunt acestea, ce venit aduc la bugetul local și unde se reinvestește acesta?
Automatele sunt foarte utile și s-au dovedit fiabile. În aproximativ o lună și jumătate s-au încasat prin aceste automate peste 55.000 de lei ca taxă de parcare, bani care ajung în bugetul Serviciului Public care apoi îi folosește pentru diverse cheltuieli dar și pentru noi investiții. Cele mai solicitate au fost automatele din Piața Teatrului și de la piața Cibin, iar în ceea ce privește metoda de plată este îmbucurător faptul că de la o săpătămână la alta numărul de plăți cu cardul crește.
Tot săptămâna aceasta, consilierii locali au aprobat folosirea gratuită de către membrii Clubului Școlar Sportiv a 7 săli de sport din incinta liceelor din oraș. Nu s-ar putea găsi o soluție de genul acesta și pentru o sală de box pentru sportivii Clubului Sportiv Municipal, care, după cum am arătat în numeroase reportaje publicate în ziarul nostru, se antrenează în niște condiții materiale jalnice?
Clubul Școlar Sportiv ne-a solicitat aceste săli de sport și am reușit să îi ajutăm cu spațiile disponibile la cele 7 licee. Din partea CSM nu am primit încă nicio solicitare pentru alocarea unei alte săli de sport, însă vom ține cont dacă o vor face. Să vină mai întâi cu o solicitare și apoi încercăm să găsim soluții.
Pentru extinderea Școlii nr.13, o investiție începută inițial de Ministerul Educației, s-a luat decizia continuării lucrărilor de către municipalitate, încercându-se obținerea de fonduri europene. De ce nu se ia o decizie asemănătoare și pentru grădinița din incinta Școlii nr.1 din Ștrand, unde, de asemenea, investiția a fost începută de Ministerul Educației, iar în prezent este abandonată, cu toate că lucrările au fost realizate în proporție de o treime – și, să nu uităm, în cartierul Ștrand nu există grădiniță cu program prelungit – acum copiii sunt înghesuiți în niște clase de maxim 16 metri pătrați.
În cazul lucrărilor la noua grădiniță din cartierul Ștrand, Serviciul Școli a făcut demersurile legale pentru ca acest proiect să continue. Au fost transmise adrese atât către Ministerul Educației, cel de la care trebuia să primim finanțarea dar și la Ministerul Dezvoltării. La nici una dintre acestea nu am primit răspuns. De abia anul acesta în iulie Ministerul Educației ne-a răspuns că nu sunt bani și că ar trebui să continuăm noi, Municipiul, lucrările. Vom continua demersurile pentru a finaliza acest obiectiv realmente important pentru cartier. De altfel, trebuie să subliniez că noi investim sume importante în unități școlare în fiecare an, din bugetul local. Spre exemplu, anul acesta au fost prevăzute lucrări la grădinițe, școli și licee de peste 6 milioane de lei.
Ce se va întâmpla cu chiria pentru Liceul de Artă? Proiectul a fost retras în ultimul moment în ședința de consiliu local din luna august?
Vreau să precizez că aceste chirii pentru clădirile retrocedate sunt stabilite de Guvern, printr-o hotărâre care stabilește tarifele pe metru pătrat atât pentru zonele construite, cât și pentru zonele care deservesc clădirea. Proiectul a fost retras pentru mici modificări de formă, nu de fond și va fi reintrodus pe ordinea de zi a Consiliului Local.
Există numeroase reclamații din partea cititorilor ziarului nostru, cu privire la zonele unde sunt amplasate containerele de gunoi. Oamenii susțin că acestea sunt adevărate focare de infecție, nimeni nu se preocupă de salubrizarea acestora. Ce măsuri luați?
În municipiul Sibiu, ca în tot județul, se va implementa proiectul de gestionare a deșeurilor. În fiecare cartier se vor plasa pubele pentru colectarea selectivă – hârtie, sticlă, plastiv, metal și atunci, tot ce înseamnă gestionarea deșeurilor se va schimba. Noi dorim și modernizarea tuturor locurilor de depozitare, avem intenția să le împrejmuim și atunci deșeurile nu vor mai fi împrăștiate.
Referitor la investițiile în stațiunea Păltiniș, la finele lunii iunie s-au alocat 9,5 milioane de lei pentru Păltiniș. Ce urmează, ce planuri mai are Primăria Sibiu pentru această stațiune?
Lucrări de asfaltare și reparații s-au făcut în fiecare an în stațiune, dar ne-am dorit ca și stațiunea Păltiniș să beneficieze de investiții și aici mă refer la zona dintre drumul vechi și cel nou, aria care aparține de teritoriul Sibiului. Acolo vor avea loc lucrări de modernizare a drumurilor și a iluminatului public. Acestea sunt lucrările programate pentru anul viitor pentru stațiune.
Cum reușiți să gestionați activitatea Primăriei, având în vedere că primarul Klaus Iohannis este implicat în campania pentru prezidențiale?
E o perioadă mai dificilă, pentru că noi tot timpul am fost obișnuiți să ne consultăm cu domnul primar, dar împreună cu doamna viceprimar Fodor spun că facem față acestei provocări. Noi ne vedem de problemele administrative ale municipiului Sibiu. Continuăm însă să ne consultăm cu domnul primar, vrea în continuare să îl ținem la curent cu problemele ce țin de administrarea Sibiului.