11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Drept la replică. Școala Româno-Finlandeză (ERI) Sibiu

Cele mai citite

În temeiul dreptului la replică, solicităm publicarea integrală a următoarelor precizări, ca urmare a afirmațiilor conținute în articolul publicat în data de 10.02.2025.

În contextul afirmațiilor publicate recent, considerăm necesar ca analiza unei unități de învățământ să pornească de la date verificabile și actualizate, nu exclusiv de la relatări subiective și opinii individuale. Rezultatele academice rămân cel mai clar indicator al eficienței unui mediu educațional.

Școala noastră pune preț pe învățare, stare de bine și colaborare. Acestea sunt motivele pentru care la Evaluarea Națională 2025, Liceul Româno-Finlandez ERI a înregistrat o rată de promovare de 100%, iar media generală obținută a fost 8,22, poziționând unitatea pe locul 5 la nivel județean.

Publicitate

În cadrul Liceului Româno-Finlandez ERI, 98% din personalul didactic este calificat, procent care depășește semnificativ pragul minim de 75% impus de legislația în vigoare. Acest indicator contrazice direct afirmațiile privind un corp profesoral impropriu sau insuficient pregătit și reflectă o politică instituțională constantă, orientată spre competență, nu spre improvizație. În articol se afirmă lipsa stabilității corpului profesoral. Realitatea este însă diferită: 88,6% din personalul școlii din anul școlar 2024 – 2025 este și în prezent angajat în cadrul instituției. În aceste condiții, a susține inexistența stabilității reprezintă o interpretare care nu reflectă realitatea factuală și datele instituționale curente.

Articolul ridică semne de întrebare cu privire la activitatea de consiliere psihologică. Realitatea este că unitatea are doi psihologi calificați, absolvenți ai Facultății de Psihologie și înscriși în Colegiul Psihologilor din România. Aceștia își desfășoară activitatea în conformitate cu legea și standardele profesionale aplicabile în domeniu.

Cadrele didactice nu stabilesc diagnostice medicale sau psihologice. Rolul lor este strict pedagogic: observă, semnalează eventuale dificultăți și colaborează cu familia, atunci când este necesară o evaluare de specialitate.

Acuzațiile privind tratamente inechitabile sau sancțiuni arbitrare nu reflectă cadrul real de funcționare a unității. Școala aplică un regulament intern bazat pe legislația în vigoare, clar și cunoscut de elevi și de părinți, iar orice măsură disciplinară este fundamentată procedural, nu discreționar. Disciplina școlară este reglementată, nu improvizată.

O parte dintre situațiile invocate în articol se referă la evenimente petrecute cu mai mulți ani în urmă, analizate și închise la momentul respectiv conform procedurilor legale. În prezent, nu există anchete în curs și nu sunt semnalate situații active care să afecteze siguranța elevilor.

În ceea ce privește acuzația de natură sexuală, sesizarea formulată de un părinte, cu mai mulți ani în urmă, a fost tratată cu maximă seriozitate și a fost adusă imediat la cunoștința autorităților competente, fiind urmate toate procedurile legale aplicabile. Incidentul la care se face referire a implicat exclusiv copii. Autoritățile nu s-au raportat niciodată la acest incident ca fiind unul de agresiune sexuală.

Pentru școala noastră, siguranța copiilor nu este negociabilă, iar respectarea legii reprezintă un standard, nu o opțiune. În același timp, considerăm că orice instituție educațională responsabilă are datoria de a evolua permanent prin crearea unui climat școlar sigur și orientat spre învățare.

Referitor la afirmațiile potrivit cărora prevederea contractuală privind dreptul instituției de a selecta beneficiarii serviciilor educaționale ar fi discriminatorie sau abuzivă, precizăm că acest drept se exercită în limita capacității autorizate și în conformitate cu procedura de admitere publicată, pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii. Exercitarea sa nu are caracter arbitrar și este justificată de obligația instituției de a asigura un mediu educațional sigur și adecvat, în interesul superior al copiilor și al comunității școlare.

Ne îmbunătățim constant, învățăm din fiecare situație și ne asumăm să fim mai buni pentru copiii și părinții din comunitatea noastră. Educația se construiește prin responsabilitate, consecvență și rezultate, iar acestea rămân angajamentul nostru ferm.


Adrian Ierulescu,
Director general ERI

Articolul în discuție, aici: Școala Româno-Finlandeză ERI din Sibiu sau performanța prin opacitate. Bullying, clauze abuzive în contractul educațional, acuze de agresiune și ritualuri ciudate – Sibiu 100

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Anunțul IPJ Sibiu pentru noaptea de Înviere

Ca de fiecare dată, polițiștii sibieni vor fi la datorie, astfel încât Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect