Joi, 22 ianuarie, pe rolul Judecătoriei Sibiu a fost înregistrat dosarul penal nr. 634/306/2026, prin care Fernandez Samodaiev Makcim e trimis în judecată, ca inculpat, pentru purtare abuzivă. Spitalul Clinic Județean de Urgență s-a constituit, alături de Cristian Lupeș, Managerul Filarmonicii, în parte vătămată.
Conflictul de la Filarmonică, mutat în instanță
Procesul a plecat de la conflictul dintre Filarmonica de Stat Sibiu și Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu (SAIFS), mai precis de la agresiunile care au avut loc în cadrul ședinței de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) din 14 mai 2025. La acel moment, membrii Sindicatului au sechestrat trei persoane din conducerea Filarmonicii: managerul, unul dintre directori și consilierul juridic.
Potrivit comunicatului de la acel moment al instituției de cultură, „gestul șocant era motivat de impunerea semnării unor documente redactate unilateral de către șefa sindicatului, doamna Monica Florescu, angajată a instituției. Soțul acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev, împreună cu un alt angajat, au blocat ușa de ieșire din biroul în care s-a desfășurat ședința, sprijinindu-se cu spatele. Li s-a alăturat doamna Florescu.
În ciuda faptului că persoanele sechestrate le-au explicat pe tot parcursul celor aproximativ 40 de minute de lipsire de libertate gravitatea acestui fapt, sindicaliștii nu s-au lăsat înduplecați și întreaga echipă de negociere, formată din 11 membri de sindicat susținuți de către domnul Cornel Brișcaru, reprezentant BNS, încuraja verbal și înregistra video gestul aberant al doamnei Florescu și al soțului acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev.
Acesta este contextul în care domnul Samodaiev a împins managerul Filarmonicii, care încerca să părăsească încăperea, dezechilibrându-l, iar acesta a căzut și s-a lovit de mobilier”.

Consiliul Județean Sibiu, denunț pentru ultraj
În urma incidentului în discuție, au fost depuse mai multe plângeri penale, care urmează a fi soluționate. Totodată, și Consiliul Județean Sibiu a formulat un denunț pentru ultraj.
Reamintim că Makcim Fernandez Samodaiev s-a mai remarcat cu astfel de fapte reprobabile și în timpul concertului organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, în cadrul Zilelor Româno-Americane, când a recurs la gesturi obscene pe scena amplasată în Piața Mare, în prezența unui public numeros, între care și minori.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




