„Mă numesc M, am 29 de ani și am decis să vorbesc public despre o experiență care mi-a afectat profund viața, în speranța că povestea mea va ajuta alte femei care se gândesc să intre în industria videochatului.” Așa își începe povestea M.
Era la vârsta în care nu de puține ori facem alegeri greșite. Mamă a doi copii, ajunsă într-un oraș în care încerca să își facă un rost, tânăra a lucrat o vreme pe unde a reușit, în speranța că lucrurile se vor așeza firesc. Doar că facturile și viața de zi cu zi deveniseră tot mai împovărătoare, nevoile, o dată cu creșterea copiilor, tot mai mari, iar mirajul unei oportunități de a face bani mult mai ușor, cu avantajul tinereții la îndemână, a determinat-o să facă o alegere. Și a optat să intre în industria videochat-ului.
Timp de trei ani și jumătate a lucrat la un studio din Sibiu, care, spune ea, părea „legal, transparent și bine organizat”. Până ce viața ei a devenit un calvar. „Spun aceste lucruri nu pentru răzbunare, ci pentru că știu că multe fete intră în această industrie fără să cunoască riscurile ascunse. Nimeni nu vorbește despre partea întunecată – despre cum ți se pot fura identitatea, banii și încrederea. Dacă povestea mea poate ajuta măcar o fată să evite aceste traume, consider că totul a meritat”, ne-a scris M.
„Vreau doar ca și alte femei să fie mai bine informate și să nu treacă prin ceea ce am trăit eu”
M-am întâlnit cu M la Redacția Sibiu 100%. Și am rugat-o să își descarce sufletul. Pentru că povestea ei, tristă și crunt de reală, poate fi decisivă în opțiunea de a lucra în această industrie și pentru alte fete asemenea ei. O experiență de viață care lasă traume, te dezumanizează, îți conferă statutul de „folosită” într-o afacere dintre cele mai profitabile din economia (de cele mai multe ori subterană) românească. Tocmai de aceea, spune M, „vreau doar ca și alte femei să fie mai bine informate și să nu treacă prin ceea ce am trăit eu. Pentru că te exploatează până la ultima picătură de viață!”
„În primă parte, te acaparează cu un contract de colaborare”
„Aici nu e vorba doar despre mine, își începe M povestea, copleșită de emoție și cu o cafea aburindă în față, pe care nu a reușit să o termine până la finalul discuției. Acolo sunt mai multe categorii sociale care fac treaba asta. E un studio de videochat destul de cunoscut. Eu aveam un job care mă solicita enorm. Lucram și eu și mama. Trecusem printr-o despărțire, aveam copilul mic. Și voiam să schimb.
Am început acest job în septembrie 2021. Aveam vreo 26 de ani. Nu pot să spun că nu știam despre ce e vorba, pentru că a fost alegerea mea. Însă atâta vreme cât tu nu știi legile și nu știi foarte bine ce se întâmplă, ești manipulat și exploatat din toate părțile. Îți spun că ei sunt de 10 ani, când de fapt era primul an. Că au experiență de 12 ani.
Te atrage faptul că faci bani. Dar constați apoi că banii nu se fac atât de ușor. În primă parte, te acaparează cu un contract de colaborare. Un contract între o persoană fizică și una juridică. În contract se specifică faptul că teoretic ar trebui să lucrezi un program normal, de 8 ore. Când de fapt, oarecum ești împinsă, nu pot să zic obligată, să lucrezi mai mult. De exemplu, programul meu s-a derulat pe timpul serii, de la 20 la 6 dimineață, însă ajungeam să lucrez 12 ore, 16 ore… Iar în programul acela de la 20 la 6 îmi era greu să iau o pauză. Eram oarecum constrânsă: Hai, stai aici! Dă-o naibii de țigară! Hai, mai bine stai și facem bani! Ok, dar eu am nevoie de o pauză. Nu mai pot!”
„Contract fără nicio valoare juridică”
Acel contract, „negociat” între părți, de fapt nu însemna nimic. Era doar o modalitate prin care așa-zisul angajator se asigura că ești conștientă de riscurile asumate dacă nu respecți cu strictețe regulile impuse. Și să creeze dependență, subordonare totală față de stăpân. Pentru că, spune M, respectivul contract nu era înregistrat niciunde la autoritățile competente.
„Prin el ei îți impuneau niște reguli, niște standarde. Tu trebuie să stai acolo să îndeplinești numărul de ore, că dacă nu, ești penalizată. Noi nu eram plătite la lună, ci la perioadă. Adică din două în două săptămâni. În aceste două săptămâni, trebuia să îți faci numărul de 100 de ore. Teoretic, banii se împărțeau 50%-50%. Dacă voiai să iei cu 5% mai mult, trebuia să depășești pragul de 100 de ore. Și normal că voiai să faci mai mulți bani, pentru că de asta faci treaba asta. Plus că dacă se întâmpla să mai lipsesc (pentru că vă dați seama, aveam copiii mici acasă și se mai întâmpla), eram penalizată la bani. Eu am ales să fac jobul ăsta în primul rând pentru bani, și în al doilea rând pentru flexibilitate. Pentru că ți se spune, când vii să te angajezi, că ți se oferă un program flexibil. Flexibil pentru cine? Pentru mine sau pentru tine? Cum am zis, stăteam foarte multe ore suplimentare.
În primul rând, te păcălește cu acel contract și te îndoctrinează. De pildă, că doar după un an de zile după ce termini colaborarea cu ei ai voie să lucrezi în domeniu. Pentru că ei investesc în tine și în imaginea ta. Clauze puse doar să te sperie, într-un contract fără nicio valoare juridică. Eu nu figurez cu absolut niciun contract de muncă la ITM!”, adaugă M.
Acei bani nu apar deloc în istoricul fiscal al ANAF
După 6-7 luni, în 2022, primăvară-vară, a avut o ședință cu contabila studioului și i s-a spus că reglementările s-au schimbat, că au venit noi impozitări și ei vor să încerce pe cât posibil să remedieze situația fetelor: „Cred că a fost perioada aceea și cu Declarația unică. Nu au stabilit, e drept, cu toate modelele, ci doar cu acele care făceau bani și erau constante. Au stabilit să ne ajute oarecum. Și au propus să țină evidența banilor pe care noi îi facem și să ne oprească între 1500-2000 de lei pe perioadă, în funcție de ce sumă încasam. Și am mers pe varianta asta. Și când întrebam, ni se spunea că totul e în regulă, toate obligațiile fiscale sunt la zi.
Am avut un schimb de mesaje, pe care le am și acum. Însă înțelegerea nu a fost respectată. În august 2023, contabila lor mi-a deschis cont în SPV. Eu habar nu aveam de el! Nu aveam parolă, nu aveam nimic! Am aflat recent de asta. Prin februarie sau martie anul următor. Iar când făceam anumite cumpărături pe firmă, îmi cerea actele la 6 luni, la 8 luni. Desigur că lunar mi-au fost reținute sume între 1500 și 2000 lei, timp de aproximativ 2 ani, sub pretextul că sunt pentru impozite – dar acei bani nu apar deloc în istoricul fiscal al ANAF. Asta înseamnă că banii mei au fost deturnați.
Prin august mi-au propus să îmi înfiinețez firmă. Și tot insistau, pentru că ar fi mai ușor pentru mine. Că astfel pot să obțin mai ușor credit, pot să îmi iau o căsuță, pentru că am copii și tot chestii de genul acesta. Firma s-a deschis pe 10 septembrie. Atunci am încasat și ultimii bani pe persoană fizică, după care în 25 septembrie am încasat pe firmă. Am fost în vacanță și mă trezesc cu o poprire pe cont, pe o valoare de 7500 de lei. După o lună și jumătate. Nu am dat prea multă importanță acestui lucru. Timpul a trecut, dobânzile s-au acumulat și se acumulează. Când am schimbat contabila, am constatat că firma mea era varză! Nu a depus nicio declarație. Deci eu nu figurez cu nicio declarație în SPV”.
De unde vin sumele restante solicitate de ANAF? „Am fost taxată pe impozit pe venituri intrate pe card, pentru care nu am justificare. Ultima interogare în SPV e din 2015. Nu figurez cu absolut nimic pe numele meu! Am solicitat, totodată, angajatorului, actele doveditoare că mi s-au achitat taxele aferente la bugetul de stat și că figurez, ca să îmi fac ordine în gestiune și să plătesc ce e de plătit, să nu mai rămân cu datorii. Am făcut petiție la site să îmi închidă contul. După o vreme de insistență, mi-a dat un mesaj în care mi-a spus că e urât ce am făcut, dar nu mi-a mai zis nimic de datorie și despre ce i-am solicitat”, ne explică M.
„Mi-a fost creat acel cont Paxum fără acordul meu”
Banii încasați nu sunt niciodată cei promiși. Iar de multe ori, „ingineriile financiare” la care recurg studiourile pentru a se pierde urma banilor sunt dintre cele mai creative. „Am început să îmi țin o mică evidență la bani, am constatat că în ianuarie mi-au dat cu 250 de dolari mai puțin, în februarie vreo 300, în martie vreo 100 și ceva.
Recent, am aflat că dețin cu cont de Paxum. Mai vorbisem și cu o colegă, care mi-s spus că are cont de Paxum. Ea nu a vrut să își facă, însă la insistențele lor, l-a făcut. Și am încercat să îmi fac cont. Și nu mă lăsa să îl creez. Îl aveam deja. Am reclamat acest lucru apoi la Paxum, pentru furt de identitate. Iar banii de acolo figurează ca încasări ale mele, de care eu nu știu. Prin urmare, mi-a fost creat acel cont Paxum fără acordul meu, pe numele meu, fără ca eu să fiu vreodată informată. Nu am avut acces la acel cont, nu am semnat nimic și nu am știut de existența lui decât acum 2-3 luni”.
„Ajungi într-un punct în care nu mai știi ce e cu tine”
De la modul în care ți se prezintă oferta de lucru, până la ce ajungi să faci, de fapt, e o cale lungă. „Reclamele pe care ei le fac și modul de promovare îți fac o imagine total falsă. Să nu te gândești că mergi acolo și gata, te umpli de bani! Pentru că marea majoritate a fetelor cu gândul ăsta vin: fac videochat și mă îmbogățesc! Într-o lună îmi iau mașină, într-un an casă… Nu! Industria aceasta e una care te exploatează la maxim, te distruge psihic, din toate punctele de vedere! Aveam momente în care ajungeam acasă și nu puteam să mă deconectez, efectiv! Numai vorbești nimic cu nimeni. Vii, îți bei cafeaua, dormi și te pregătești iar de muncă! Ți se rupe total contactul cu realitatea! Dacă ajungi să petreci un timp acolo, nu mai faci diferența între viața privată de viața reală. Ajungi într-un punct în care nu mai știi ce e cu tine.”
Limitele într-o astfel de industrie sunt foarte clare. Nu poți cere modelului (termen generic pentru fetele care prestează un astfel de serviciu) să facă lucruri pe care nu și le dorește. Însă în realitate situația stă cu totul altfel: „Ca studio, tu nu ai voie să îmi impui ce să fac în fața camerei. Dacă eu nu vreau să mă dezbrac, nu mă dezbrac! Dacă eu vreau să stau în pat, să mă relaxez și dar să vorbesc, doar asta fac! Tu nu îmi poți impune să fac anumite lucruri sau să nu le fac, să vorbesc aia sau aia. Ei dimpotrivă, te presau: Hai, mai stai mult?! De ce nu te dezbraci? Te demoralizau.
Se întâmplă într-o locație a lor, controlată non-stop. Lucrezi de la 20 până la 6 dimineața. Mi se întâmplă uneori, având copii acasă, să adorm pe la 14-15. Nu apuc să mă odihnesc. E perioada aceea din lună. Pur și simplu nu pot să mă ridic din pat! Dar mi se spune: Hai, hai la muncă! Nu se întâmplă nimic. Doar stai… Dar eu nu pot să mă ridic din pat! Și dacă nu te prezinți la muncă, ești penalizat.
A fost o perioadă în care terminam seara cu 500-800, am terminat și cu 1.000 de dolari. Adică sume din acestea destul de mari. Și nu am putut 2 zile să mă duc. Pur și simplu nu mă puteam ridica din pat. Mi s-a spus că în mod normal, ar trebui să îmi oprească 1000 de dolari. Dar că de data aceasta mă iartă.
Poți sta 6 ore și să faci 10 dolari, poți sta o oră și să faci 1.000 dolari. Am avut un membru de 3 ani de zile. Mă întreba: Ești obosită azi? Și eu ziceam: Da, am avut o zi grea, cu copiii…. Și îmi zicea: Du-te acasă să te culci! Și îmi dădea între 500 – 1000 de dolari să mă duc să dorm. Nu e un tarif standard. Clientul decide cât oferă”.
„De frică că ei nu mai fac bani, încearcă să te aducă la limita limitelor”
M spune că studioul nu funcționează ca videochat. Iar ca practică de lucru, firma se închide după o anumită perioadă și se deschie alta. Iar banii sunt tot mai puțini, raportat la ce li se promite fetelor: „În decembrie am făcut, toată luna, 13.000 dolari. Eu am luat doar 3.000. Pentru că am lipsit și mi-au oprit foarte mult. Teoretic, trebuia să iau 6000. Deși am depășit mult norma de lucru. Pentru 2 sau 3 zile cât am lipsit, mi-au retras 3.000 de dolari. Ajungeam acasă în acea perioadă la 8, 10, chiar și la 12. Vă dați seama câte ore petreceam acolo. Eram atât de fericită că pot să îmi întrețin familia, că nu duc lipsă, copilul era mic, avea nevoie de lapte, pamperși, fata la școală, chirie… Și așa era lună de lună, lună de lună, până ajungeam în ipostaza că taxele se strângeau, fără o evidență clară. Sunt atât de disperați după bani, încât nu poți sta deloc. Dacă eu, ca model, nu vreau să stau azi aici, să prestez un serviciu pe 5 dolari, de exemplu, ei nu îți oferă posibilitatea ca tu să crești. De frică că ei nu mai fac bani, încearcă să te aducă la limita limitelor, cât să intre și cei 5 dolari în buzunarul tău. Pentru că nu se gândesc deloc la tine. Îți lasă impresia că își vor binele, însă totul, de fapt, e un joc. Jocul e psihic. Pe ei îi interesează să aibă cât ai multe modele, să încaseze de la fiecare în parte. Pe el îl interesează cantitatea”.
M a decis să renunțe colaborarea cu studioul în discuție: „Am plecat de la ei din mai, nu am mai avut contact cu studioul. În momentul de față, creierul meu nu mai poate. Și mi-a spus și prietenul meu: Te rog frumos, ia o pauză. Ne descurcăm cu ce avem. Sunt aici lângă tine, te protejez, de ajut din toate punctele de vedere. Doar să te detașezi un pic și să poți să depășești momentul. Tu ești traumatizată de acel loc. Locul acela nu ar trebui să îți provoace o traumă. Pentru că faci ce vrei acolo. Ești plătită să dormi, ești plătită să mănânci, ești plătită să stai degeaba, să vorbești. Dar ținând cont că ai lucrat sub presiune, cu persoane nepotrivite și ți-a adus un dezgust, trebuie să treci peste”.
„Nu prea ai de ales. Doar să fie ceva foarte josnic și interzis de către site”
Am întrebat-o pe M dacă avea posibilitatea de a refuza un client, atunci când lucrurile degenerau: „Nu. Cât ar fi el de ciudat. Oarecum te constrânge. La început era un membru stresant, gelos. Plus, cerea un anumit gen de spectacol pe care eu nu eram capabilă să îl fac. Eu nu am vrut să mai fac nimic. Am iești pur și simplu din cameră. După o jumătate de zi, am fost pedepsită. Ziua a fost anulată, banii nu i-am mai primit, din simplul motiv că eu nu am vrut să îndeplinesc un lucru pe care nu am dorit.
Dacă nu doream să fac ceva sau nu eram de acord nu eram neaparat constrânsă, dar se exercita o presiune, să fiu mereu în alertă, să cam pierd posibilitatea de a zice nu. Nu prea ai de ales. Doar să fie ceva foarte josnic și interzis de către site. Pentru că și site-ul îți interzice foarte multe lucruri ca membru. Sunt multe fete care vin într-o stare deplorabilă financiar sau psihic și sunt în stare să facă orice pentru a se ridica. Site-ul specifică clar că dacă studioul te obligă să faci anumite lucruri și tu nu vrei, poți face o petiție la ei și li se închide absolut tot. Doar că multe din fete nu știu lucrul acesta”.
Pe de altă parte, spune M, în această activitate „nu e vorba numai de sexualitate. Oamenii simt nevoia să vorbească. Oferi sexualitate azi, oferi mâine, oferi poimâine, oferi o lună; omul ăla deja se plictisește. Tu intri în viața lui și îi asculți problemele și, autotmat, ascultându-i problemele lui, inevitabil te atașezi. Nu ai cum să pui o barieră. E inevitabil”.
„Am renunțat că nu mai puteam! Ajungeam pur și simplu dimineața acasă, puneam capul pe pernă și ajunsesem să nu mai pot să mai dorm!”
Într-o dimineață, prin ianuarie a acestui an, M cheamă un Bolt pentru a se duce acasă: „Șoferița era o fată. Oarecum, mi s-a părut cunoscută. Pe la jumătatea cursei, îmi zice: Fată, ai terminat programul? Zic: Da, l-am terminat. Și mi-a spus că a lucrat și ea videochat. Și mi-a zis: Măi, fată, crede-mă, eu am renunțat că nu mai puteam! Ajungeam pur și simplu dimineața acasă, puneam capul pe pernă și ajunsesem să nu mai pot să mai dorm! Din cauza modului în care eram puse să lucrăm.
M e doar una din fetele care au trecut prin acest calvar. Și, cel mai probabil, nu într-una din cele mai dramatice forme. Diferența o face asumarea. Faptul că a decis să vorbească despre aceste lucruri. Și că e hotărâtă să nu renunțe la a încerca a le face și pe celelalte fete să conștientizeze că acest drum e unul extrem de periculos. Distrugător psihic. Și cu traume pe care poate nu mai reușești să le vindeci întreaga viață.
În România industria videochatului a depășit 400.000 de angajați, cu acte în regulă. Însă estimările pentru piața neagră sunt mult mai generoase. Totodată, legal sunt înregistrate aproximativ 500 de studiouri de videochat. Ceea ce face din România un hub important pentru această industrie, atrăgând mulți angajați și generând venituri considerabile.
La acest moment, M a depus plângeri la ANAF, ANSPDCP și a e în proces de a-și recupera identitatea.
Foto: Imagini cu rol ilustrativ
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
