Administrație

Vești bune pentru Sibiu. Sănătatea primește bani de la UE

România finalizează negocierile cu Comisia Europeană pentru revizuirea PNRR: investiții critice salvate și noi finanțări obținute. Acordul asupra formei finale a PNRR-ului a fost agreat în urma videoconferinței din data de 30 iulie între directorul general al SG REFORM,...

Scandal între fostul și actualul director al Aeroportului Sibiu

Imagine cu scop ilustrativDispute verbale între fostul director al Aeroportului Internațional Sibiu, Augustin Sava, acum consilier județean în funcție, și actualul director al regiei, Marius Gîrdea, în ședința de joi a Consiliului Județean, în momentul în care aleșii județeni...

Amenajarea Parcului Sub Arini va fi realizat cu fonduri europene

Aleșii locali au aprobat, în ședința de azi a Consiliului Local Sibiu, indicatorii tehnico-economici ai investiției de reabilitare a Parcului Sub Arini. Valoarea investiției se ridică la aproape 51 milioane de lei, cu TVA, iar sursa de finanțare va...

ULTIMA ORĂ: Închideri de trafic și parcări în Sibiu

Asociația Club Sportiv Comunitar organizează duminică, 3 august, ediția a IV-a a evenimentului Sibiu Triathlon Challenge 2025.Competiția include probe de înot, ciclism și alergare care vor avea loc în zona Pădurii Dumbrava, în Grădina Zoologică, în Muzeul Civilizației Tradiționale...

Consiliul Județean Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu aplică pentru achiziția de echipamente pentru cardiacii critici

4,25 milioane lei este valoarea proiectului pentru care administrația județeană și cea mai mare unitate spitalicească a județului Sibiu vor să depună o cerere comună de finanțare. Investiția are ca scop achiziționarea de echipamente medicale de ultimă generație pentru...

VIDEO. Inundațiile de la Cisnădioara și Cisnădie. 23 de case și 8 autoturisme afectate

Inundațiile puternice care s-au abătut asupra localității Cisnădioara au afectat 23 de case din zonă, plus încă două din orașul Cisnădie. Totodată, 8 autoturisme au suferit pagube din cauza cantității mari de apă și noroi care le-au măturat în...

Consiliul Județean. Peste 29 km de drum județean din Mărginimea Sibiului vor fi modernizați

Investiție majoră de peste 293 de milioane de leiConsiliul Județean Sibiu a semnat, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, contractul de finanțare pentru un proiect deosebit de important pentru locuitorii din zona Mărginimii Sibiului. Este vorba despre reabilitarea...

EDITORIAL. Justițiarii sibieni își iau pauză după concediu

La mijlocul acestei săptămâni s-a desfășurat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu. „Justițiarii” s-au întâlnit pentru a debita un punct de vedere referitor la proiectul de Lege care vizează ciuntirea pensiilor de serviciu, vârsta de pensionare, limitarea...

ULTIMA ORĂ: Tursib anunță devieri pe 8 trasee începând din 29 iulie

Începând cu data de 29 iulie și până la finalizarea lucrărilor de pe strada Valea Aurie (tronsonul dintre strada Calea Poplăcii și strada Poiana) autobuzele de pe liniile 5, 14, 15, 16, 113, 116, 213, și 500 vor circula...

RAPORTOR LOCAL. Când primarul își mută biroul pe… facebook și aruncă banii comunității pe fereastră

Am auzit de-a lungul timpului, în plină democrație neoașă în județul nostru din buricul României, că primarului i s-a mai spus (sau și-a mai spus) moașă comunală, omul comunității, principalul agent imobiliar din comună, altul mai deștept și mai...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

FOTO: „Securistan, ieși PSDan” Protest cu prezență FOARTE REDUSĂ la Cotroceni

Organizații civice au organizat un protest în fața Palatului Cotroceni, unde au cerut schimbarea lui Lucian Pahonțu din funcția...