ULTIMA ORĂ de pe Valea Oltului! Restricțiile se prelungesc până în noiembrie

Cele mai citite

Șoferii care tranzitează Valea Oltului trebuie să țină cont de prelungirea restricțiilor de circulație instituite pe Drumul Național 7.

Măsurile vor rămâne în vigoare până la data de 15 noiembrie 2026, pe sectorul cuprins între Călimănești-Căciulata și Câinenii Mari.

În continuare, de luni până sâmbătă, în intervalul 8:00 – 17:30, circulația este interzisă pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Restricțiile afectează astfel în special traficul greu care tranzitează unul dintre cele mai importante culoare rutiere dintre sudul și centrul țării.

Potrivit autorităților, măsurile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, dar și pentru protejarea participanților la trafic și a muncitorilor aflați pe șantier.

Restricțiile sunt valabile până la 15 noiembrie 2026, iar șoferii sunt îndemnați să țină cont de programul impus și să respecte semnalizarea rutieră din zonă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Shrinkflation în magazine: plătești mai mult pentru mai puțin. Cum reduc comercianții gramajul și ce recomandă ANPC

Produse cu un gramaj mai mic, dar cu prețuri care rămân aproape neschimbate. Este fenomenul cunoscut sub numele de...

Știri pe același subiect