Administrație
Știri, reportaje, analize, interviuri și informații din cadrul administratiei locale sau județene.
Punct de hidratare în holul Primăriei
Primăria Municipiului Mediaș, prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență, a amenajat un punct de hidratare, pentru a veni în sprijinul populației în perioadele caniculare, date fiind temperaturile aflate în continuă creștere. Punctul de hidratare va funcționa în holul...
În perioada 29 iunie - 14 iulie reprezentanții Primăriei comunei Sadu anunță restricționarea circulației rutiere pe strada Tocile de Sus. Astfel, de luni până vineri, tronsonul de drum până la Aleea Fagului, circulația va fin închisă între orele 7:30...
Asfaltări de 1,4 milioane de euro pe zeci de străzi
76.000 de metri pătrați de covor asfaltic și 12.800 de metri pătrați de plombe asfaltice. Sunt suprafetețe unde se va interveni pentru reparații și reabilitări în perioda imediat următoare, în municipiul Mediaș. Reprezentanții municipalității au semnat contractul de lucrări,...
Cetățenii vor putea primi electronic actele emise de Direcția Fiscală Locală
Direcția Fiscală Locală Sibiu va avea posibilitatea să transmită către cetățeni actele administrative prin intermediul mijloacelor electronice la distanță. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării consilierilor locali în ședința ordinară de joi,...
Programul Judecătoriei in această vară
În perioada vacanţei judecătoreşti, respectiv 01.07.2017-31.08.2017 compartimentele ARHIVĂ şi REGISTRATURĂ din cadrul Judecătoriei Sibiu vor funcţiona după următorul program :
LUNI –JOI - între orele 8.30-10.30
VINERI - între orele 8.30-9.30
Programul Tribunalului pe durata vacanței judecătorești
Pe perioada vacanței judecătorești legale, 3 iulie – 31 august 2017, stabilită prin art. 178 alin. 1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, compartimentele care desfășoară activități...
Peste 560 de noi locuri de parcare în oraș
Primarul Astrid Fodor supune aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna iunie un proiect de hotărâre care privește amenajarea de parcări în mai multe zone ale Sibiului.
“Spațiile de parcare insuficiente reprezintă cea mai frecvent ridicată problemă de către...
Primăria Sibiu: Zidul de pe Islazului, construit fără autorizație
Reprezentanți ai Serviciului pentru Situații de Urgență și ai Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Sibiu, precum și reprezentanți ai Poliției Locale au evaluat situația ivita pe strada Islazului, unde s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de...
Lista proiectelor CJ ce vor fi depuse pentru finanțare prin POR
Consiliul Județean intenționează să depună mai multe proiecte pentru finanțarea în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. În acest sens, în ședința ordinară de joi, 29 iunie, consilierii județeni trebuie să aprobe indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de...
Mihai Macaveiu: S-au cheltuit 1,3 milioane de euro pe drumuri. Cine a semnat recepția?
Starea drumurilor din oraș a fost una dintre temele conferinței de presă susținută de președintele interimar al PSD Mediaș, consilierul local Mihai Macaveiu. Acesta a spus că a adresat o interpelare reprezentanților municipalității locale la sfârșitul ultimei ședințe de...
Ultimele Știri
VIDEO: Călin Georgescu, dus ÎN CĂTUȘE la arestul central. Acuzații GRAVE pentru fostul candidat la prezidențiale
Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce procurorii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia timp...



