Administrație

400 de amenzi acordate în trafic, într-o săptămână

400 de conducători auto au fost sancționați contravențional într-o singură săptămână pentru depășirea regimului legal de viteză. În cinci situații a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile. Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni în...

Casieriile Primăriei Mediaș și Apa Târnavei Mari, închise de Sfânta Maria

Potrivit prevederilor legale, ziua de 15 august este declarată sărbătoare legală, iar serviciile din cadrul Primăriei Mediaș nu vor avea program de lucru luni. Astfel, casieriile Primăriei Mediaș vor fi închise luni ,15 august 2016, urmând ca din data...

GALERIE FOTO – Centrul pentru Vârstnici de la Mediaș va fi finalizat în 15 septembrie

După mai mulți ani de la începutul investiției, cu lucrări oprite și reluate, Centrul pentru Vârstnici din Mediaș este foarte aproape de finalizare. Primarul Mediașului a inspectat șantierul de lucrări și a spus că în urma discuțiilor purtate cu...

Licitaţie pentru reabilitarea mai multor străzi de beton din Valea Aurie

Primăria Sibiu a demarat de două zile o procedură de achiziţie pentru lucrări de reparaţii pe străzile de beton din cartierul Valea Aurie. Valoiarea estimată a lucrărilor se ridică la 9,5 milioane de lei pentru toate cele 10 străzi...

Încep de marţi lucrările pe 10 străzi de pământ din oraş

Primăria începe de marţi lucrările de modernizare pe 10 străzi de pământ din cartierele Lupeni, Marmeladă, Obor-Viitorului, Piața Cluj și Lazaret. Lucrările au fost contractate în urma primelor două licitații organizate în cadrul proiectului de modernizare a străzilor de...

APĂ-CANAL S.A. Sibiu întrerupe furnizarea apei potabile

APĂ-CANAL SA anunţă că  pentru efectuarea unei lucrări de cuplare a rețelei noi de apa pe strada Turismului, în data de miercuri 17.08.2016 între orele 8,00-20,00  se va întrerupe furnizarea apei potabile în perimetrul delimitat de străzile : Soseaua...

Nicio zi fără reclamații la iluminatul public din Mediaș

Mai mult de o sesizare pe zi din cauza iluminatului public necorespunzător din Mediaș. Este media sesizărilor primite de reprezentanții Primăriei Mediaș din partea locuitorilor din diferite zone ale orașului. Mai mult, responsabilii administrației locale medieșene au remediar sau...

Terasele estivale au adus peste 100.000 de lei la bugetul Mediașului

Peste 116.000 de lei au fost încasați în primele 3 luni de funcționare a teraselor estivale din Mediaș. În acest an, municipalitatea medieşeană a scos la licitaţie 15 locuri pentru terase estivale în cartierele din oraş. Până în momentul...

Copacii tăiaţi din Hipodrom II vor fi înlocuiţi

Tăierea zonelor verzi din cartierul Hipodrom II a determinat o reacţie disperată a locuitorilor din zonă. Mai mulţi locuitori dintr-un cartier sibian s-au plâns în ultima perioadă de faptul că firma care se ocupă de modernizarea zonei Hipodrom II...

Noi modalităţi de plată a tipăririi permiselor şi paşapoartelor

Plata taxelor pentru pașaport, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere, precum și a tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

ULTIMA ORĂ: Accident feroviar MORTAL în Sibiu. Bărbat spulberat de un tren

Accident feroviar mortal, marți seara, în Sibiu: un bărbat a murit după ce a fost lovit de un tren...