Școala nr. 23 din cartierul Țiglari, la finalul unui proiect de modernizare, de peste 7 milioane de lei

spot_img
Cele mai citite

Școala nr. 23 de pe str. Oslo, din cartierul Țiglari, este mai eficientă energetic. A fost modernizată și oferă acum spații mai plăcute și mai prietenoase pentru elevi și profesori după finalizarea unui proiect în valoare de 7,51 milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru.

Lucrările în valoare de 5,5 milioane de lei au fost realizate de firma SC BalorCons SRL și datorită acestora:

· Clădirea funcționează cu energie verde produsă de panouri fotovoltaice care alimentează iluminatul, ventilația și centrala termică.

· Spațiile interioare sunt ventilate, iar căldura este recuperată și reutilizată

· Încălzirea se face cu 2 centrale noi și cu pompe de căldură aer-apă, care asigură și climatizarea în zilele călduroase. În săli au fost montate ventiloconvectoare, iar pe holuri și în grupurile sanitare s-au instalat radiatoare noi de tip panou, din oțel. Pentru ca în clădire să se mențină căldura, fațadele, planșeele, acoperișul și soclul au fost izolate, iar ferestrele au fost înlocuite cu tâmplărie din aluminiu și geam termopan.

· Iluminatul nu mai este acum asigurat cu neoane, ci cu corpuri de iluminat cu LED, performante și eficiente. Acesta este comandat de la distanță – spre exemplu, intensitatea luminoasă se adaptează, iar timpul de funcționare se reglează în funcție de activitatea din spații

· Utilitățile din clădire sunt gestionate printr-un soft inteligent – Building Management System, care asigură eficiența și economia în consum.

· Finisajele interioare au fost refăcute, iar acoperișul clădirii este nou și mai sigur la incendiu, elementele de lemn fiind ignifugate. În plus, pereții au fost pictați cu imagini pentru conștientizarea importanței protecției mediului

· Clădirea este accesibilă și persoanelor cu dizabilități – au fost instalate platforme elevatoare și dispozitive de ghidaj și alertare pentru persoanele nevăzătoare

· Spațiile verzi exterioare au fost refăcute, fiind plantați și 15 arbori. A fost amenajată și o mică zonă cu stâncărie și arbuști ornamentali precum și o alee senzorială, pentru ca elevii să fie atrași să petreacă pauza în aer liber. Ca elemente inedite, a fost amenajată o grădină de legume și un hotel pentru insecte.

Aproape 1 milion de lei din bugetul local

Separat de acest proiect, s-au realizat lucrări pentru creșterea siguranței la incendiu, o investiție de aproape 1 milion de lei din bugetul local. Intervențiile au fost ample și sunt aproape finalizate. S-au instalat detectoare de fum și o centrală de avertizare la incendiu, s-a realizat o instalație de hidranți interiori, complet echipați, și a fost instalată o sursă de rezervă de energie care să alimenteze sistemele de alarmare. Ușile interioare și planșeele au fost înnoite, utilizându-se materiale izolante. Pe exterior s-a instalat un paratrăznet și o priză de pământ, iar alimentarea cu apă a fost redimensionată pentru ca, în caz de incendiu, să se poată asigura debitul necesar.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Admitere în școli de poliție 2026: 3.640 de locuri la poliție, jandarmi și pompieri. Calendarul complet al concursului

Un număr de 3.640 de locuri sunt disponibile la școlile de poliție, poliție de frontieră, jandarmi și pompieri, în...

Știri pe același subiect