Gura Râului își cinstește memoria vie și își așază valorile la loc de mare cinste. Duminică, așezarea de la poalele Cindrelului va trăi un moment de aleasă sărbătoare comunitară: dezvelirea bustului dedicat dascălului, dirijorului și compozitorului Nicolae Hanzu (1889–1976), omul care, vreme de o jumătate de veac, a pus lumina cărții, rigoarea partiturii și frumusețea cântului românesc în sufletele a generații întregi de gureni.
Monumentul reprezintă un arc peste timp ridicat de fiii satului în memoria animatorului cultural care a transformat tradiția pastorală într-o capodoperă corală recunoscută la nivel național.
De pe plaiurile natale la Școala Normală din Sibiu
Născut la 13 noiembrie 1889 într-o familie bună din Gura Râului, Nicolae a fost cel mai mare dintre cei opt copii ai lui Nicolae și ai Ecaterinei Hanzu. Remarcat încă din școala primară de dascălul George Popa Săceleanu pentru mintea sa ascuțită și aplecarea nativă spre învățătură, băiatul a fost trimis să urmeze prestigioasa Școală Normală „Andrei Șaguna” din Sibiu — primul așezământ pedagogic din Ardeal cu predare în limba română (din 1867).
Despărțirea de sat a fost grea pentru tânărul atașat profund de vatra natală, dar la Sibiu a dus cu el o comoară nevăzută: doinele, baladele, colindele și jocurile din Mărginime. În Cetate, destinul său muzical s-a intersectat cu marele profesor și compozitor Timotei Popovici. Sub îndrumarea exigentă, dar caldă a magistrului, Hanzu și-a desăvârșit chemarea: a învățat să culeagă folclorul, să-l armonizeze polifonic și să înțeleagă că misiunea unui dascăl este aceea de a înălța spiritual poporul din care s-a plămădit.
Un apostol al satului și un susținător al Marii Uniri
În 1907, la nici 18 ani împliniți, Nicolae Hanzu s-a întors acasă ca dascăl, preluând catedra lăsată liberă de venerabilul Ion Stelea, precum și primele formații corale (corul bărbătesc și cel mixt). Din acel moment, destinul său s-a contopit definitiv cu cel al comunei.
Timpul n-a fost însă lipsit de încercări dramatice. La izbucnirea Primului Război Mondial, la 25 de ani, dascălul este mobilizat în Regimentul de honvezi din Sibiu și trimis pe frontul din Galiția, unde cade grav bolnav. Reîntors în Ardeal, când România intră în război pentru eliberarea fraților de peste munți, Nicolae Hanzu refuză să mai lupte sub steag străin. Călăuzit peste crestele Carpaților, trece clandestin granița și se înrolează ca voluntar în Armata Regală Română. Urmează o instrucție militară intensivă la Constanța, primește gradul de locotenent și luptă pe frontul din Moldova în cadrul Regimentului 82 pentru eliberarea Basarabiei, punându-și viața în slujba idealului național.
Corul de 140 de voci și fanfara tinerilor
Reîntors la vatră după făurirea României Mari, Hanzu își reia cu o forță uriașă apostolatul cultural. În 1924 pune bazele unei fanfare locale, convingându-i pe tinerii satului să-și cumpere instrumente muzicale din străinătate pe cheltuială proprie. Timp de doi ani le-a predat teorie muzicală și tehnică instrumentală până când fanfara a debutat triumfal în iarna lui 1926, cu prelucrări folclorice și marșuri patriotice.
Tot în 1926, unește corurile satului într-un colos artistic de 140 de persoane, capabil să abordeze atât piese de Timotei Popovici, Dima sau Porumbescu, cât și pagini universale semnate de Beethoven, Verdi, Chopin sau Ceaikovski. Încununarea a venit la concursul Astra de la Orlat din 1935, unde corul din Gura Râului a cucerit fără drept de apel Premiul I.
Opera care a depășit granițele: De la Gura Râului la Televiziunea Română
Până la trecerea sa la cele veșnice (24 octombrie 1976), Nicolae Hanzu a lăsat în urmă un tezaur folcloric inestimabil, concretizat în *12 suite corale. Lucrări precum *„Măi bădiță bădișor” (Suita a V-a), „Du-te dor cu cucu-n bărc” (Suita I) sau „Pădure, dragă pădure” au fost difuzate la Radiodifuziunea Română.
Ștafeta a fost dusă mai departe chiar de fiica sa, Florica Hanzu-Ștefănescu, sub bagheta căreia corul din Gura Râului urca pe podiumul național în cadrul emisiunilor-concurs ale Televiziunii Române la începutul anilor ’70. Partiturile semnate de Hanzu erau cerute cu insistență de dirijori din toată țara și din Basarabia (de la Arad până la Bălți), iar maestrul Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, consemna admirativ în 1982:
„Învățătorul Nicolae Hanzu trebuie să fi fost o personalitate de mare anvergură spirituală, un om de o cultură deosebită și o muzicalitate ieșită din comun, la care s-a adăugat o mare dragoste de oameni și un accentuat spirit organizatoric.”
O duminică a recunoștinței
Dezvelirea bustului din această duminică este mai mult decât un omagiu adus unui om excepțional, fiind o datorie de onoare împlinită de comunitate. Nicolae Hanzu revine astfel în mijlocul gurenilor pe care i-a iubit, dăltuit în bronz pentru vecie, amintindu-le tuturor că prin credință, cultură și atașament față de rădăcini, un sat din marginea Sibiului poate da măsura geniului muzical românesc.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
