Cultură

Cum va fi deschis Muzeul „Brukenthal”, de Sărbătorile Pascale

Ca în fiecare an, Sărbătorile Pascale schimbă programul Muzeului Național "Brukenthal". Astfel, cei care vor să viziteze unitățile muzeale trebuie să știe că toate expozițiile vor fi închise timp de trei zile, respectiv în 22, 24 și 25 aprilie...

12 pasionați de artele spectacolului, norocoși să participe la un laborator al artistului Viktor Černický

12 persoane dornice să participe la un laborator al artistului internațional Viktor Černický, parte a unui proces de creație la Sibiu, își vor îndeplini visul. Teatrul Național "Radu Stanca" lansează o sesiune de înscrieri în cadrul proiectului european "PRIMA"...

„Bucuria Învierii Domnului” se vede la Biblioteca ASTRA

"Bucuria Învierii Domnului" poate fi remarcată, începând de astăzi, 12 aprilie, în foaierul Corpului B al Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu. Acesta este titlul celei mai noi expoziții deschise la BJ ASTRA, fiind organizată de Centrul Școlar de Educație...

„Micul Prinț” face spectacol la Sibiu și Sfântu Gheorghe

"Micul Prinț" cucerește Sibiul, iar de aici va pleca spre Sfântu Gheorghe. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă una dintre cele mai frumoase povești din lume: „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Spectacolul în regia lui Bobi...

Romanul „Copia Carbon”, lansat la Biblioteca ASTRA

Cel de-al doilea roman al lui Sebastian Sifft, "Copia Carbon", va fi lansat la Sibiu miercuri, 13 aprilie, de la ora 18. Gazda evenimentului va fi Biblioteca Județeană ASTRA. Organizat de Editura Humanitas și Librăria Humanitas "Constantin Noica" din...

„Trofeele de aur” ale Muzeului de Vânătoare, expuse online

"Trofeele de aur" ale Muzeului Cinegetic "August von Spiess" din cadrul "Brukenthal" se pot vedea și online. Instituția deschide, din aprilie și până în septembrie, expoziția online cu același titlu. Muzeul de Vânătoare "August von Spiess" a fost deschis...

Concert pascal pentru creştinii catolici și protestanți

Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în această săptămână, un concert dedicat sărbătorii pascale a creștinilor catolici și protestanți, sub genericul "Lumini Pascale". Concertul va avea loc miercuri, 13 aprilie, ora 18.00, la biserica evanghelică din Piața Huet, cu participarea sopranei...

Turneul SoNoRo Conac X „La Grande Belleza” debutează la Filarmonica de Stat Sibiu

Turneul SoNoRo Conac X „La Grande Belleza” va debuta la Filarmonica de Stat Sibiu. Acesta pune în scenă concerte de muzică de cameră în cele mai frumoase spații dedicate muzicii clasice din țară, iar Filarmonica va găzdui spectacolul sâmbătă,...

Muzeul „Brukenthal” este și pe TikTok

Instituțiile culturale din Sibiu se alătură trendurilor rețelelor sociale și dezvoltă pagini pe diferite platforme. De exemplu, de astăzi, Muzeul Național "Brukenthal" va putea fi urmărit și pe TikTok și Twitter. Instituția culturală sibiană mai are cont și pe Facebook,...

Copiii, invitați la „Gong” să își confecționeze copertă pentru cartea preferată

Micuții sunt așteptați să își confecționeze o copertă pentru cartea preferată, la Teatrul "Gong". Instituția organizează mâine, 6 aprilie, de la ora 18, atelierul de creație "Piticii pricepuți", în cadrul căruia propune va sărbători, de fapt, ziua în care...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

VIDEO: Muzeul ASTRA din Sibiu: Imperfecțiunile satului românesc, transformate în dovezi de autenticitate și ingeniozitate

În lumea satului tradițional românesc, perfecțiunea nu a fost niciodată o condiție pentru frumusețe. Dimpotrivă, tocmai micile imperfecțiuni, soluțiile...