Cuvântul ortodox

 Sfara

În Filocalia 1, Sf. Marcu Ascetul spune: „Din fum cunoaștem materia care mocnește înăuntru”. Un cuvânt înțelept, pentru că din fumul degajat se poate face diferența, când arde, de exemplu, tămâia și când arde cauciucul. Dar, mai exact, Sf....

Talanții

De la Revoluția franceză din 1789 se tot vorbește despre egalitate. Și nu e rău. Dar, totuși, să nu uităm că egalitatea nu trebuie să elimine complementaritatea.Dumnezeu ne-a creat egali, dar nu identici. În comunism, egalitatea a fost dusă...

Faţa hâdă a „aleşilor”

Iată  „...fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” Ce actual e Eminescu în Scrisoarea a III-a!De praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile Grigorie şi Ioan, s-au împlinit 20 de zile de când...

Cuvântul

Cuvântul nu este totuna cu vorba. Cuvântul are vocația de a înălța, a zidi, a înțelepți. Vorba are o altă menire. Deși poate să spună ceva, totuși vorba banalizează, coboară, se pierde fără mesaj.Mântuitorul a fost prin definiție Omul...

Miorița

În pilda de astăzi, Mântuitorul a comparat Împărăția Cerurilor cu o Nuntă. Din păcate, toți cei invitați n-au vrut să vină. Atunci, Împăratul i-a adunat la masă pe cei de la răspântiile drumurilor. Concluzia: în Împărăția Cerurilor, mulți sunt...

Zahee…

Ca să ne respecte libertatea, dar și pe Sine, Dumnezeu nu constrânge, ci invită, cheamă, cere și așteaptă răspunsul omului, cu iubire și răbdare.Dar, pe lângă toate acestea, Dumnezeu și poruncește.Porunca Lui, însă, nu e un ordin care ne...

Veniți!

Odată Hristos a vindecat zece leproși. Dintre aceștia numai unul – și acela samarinean de altă credință – s-a întors spre a mulțumi Binefăcătorului. Dar Iisus a întrebat retoric: ”Ceilalți nouă unde sunt?”Întrebarea rămâne pănă astăzi. Câți mulțumim lui...

Colinde, colinde, colinde…

O lume dezbrăcată de toată slava omeniei întâmpină Crăciunul. Ne-am pierdut în teroarea urii și neatenției la om și pare că Dumnezeu-Omul Iisus Hristos vine inutil. Sau așa ne spun profeții guralivi ai înaintevederii oarbe. Cum inutilă este inteligența...

O reţetă de Craciun

Se vorbeşte mult de magia Crăciunului. Pentru unii stereotipiile cu corniţe de reni, moşi bucălaţi în haine roşii şi cascade de luminiţe sunt deja o fixaţie. Ca să nu mai vorbim de febra târgurilor şi sclipiciul beculeţelor colorate care...

Pentru cine vrea să priceapă

Drag mi-ar fi fost să vă împărtăşesc o poveste fină, ca o ciocolată caldă, despre magia Crăciunului. Nu comercială, cu zornăit de cumpărături, gingălbelsuri, mericrismăsuri, reni şi moşi laponezi. Ci despre lumina feerică din nopţile de Crăciun ale copilăriei,...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Meditații în Sibiu: 496 de profesori au declarat venituri de 9,8 milioane de lei la ANAF, în 2025

Profesorii din județul Sibiu au declarat venituri nete de aproximativ 9,8 milioane de lei din meditații în 2025. În...