Studenţii, muţi în faţa uninominalului
Sistemul de vot uninominal, în care candidaţii se luptă pentru colegii, iar alegătorii nu pot vota decât la secţiile din zona de domiciliu, face aproape imposibilă exercitarea acestui drept. În consecinţă, studenţii au ieşit în stradă pentru a-şi cere...
Guvernul încearcă să cadă la pace cu sindicatele
Funcţionarii publici au amânat greva generală pentru începutul anului viitor. Totodată, Federaţia Sanitas a decis şi ea suspendarea protestelor. Sindicaliştii din Educaţie resping însă majorarea anunţată de premier şi nu renunţă la greva generală. Sindicatele funcţionarilor publici au...
Transparenţa alegerilor pusă în pericol
Asociaţia Pro Democraţia (APD), Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) îşi exprimă stupefacţia faţă de adoptarea, de către Biroul Electoral Central, a deciziei prin care se reglementează faptul că observatorii organizaţiilor neguvernamentale, precum...
Florin Orlăţan va candida din partea PSD+PC în colegiul 1 din judeţul Sibiu, pentru Camera Deputaţilor. De 9 ani este membru al Partidului Social Democrat, votat fiind de 3935 de ori la categoria “Tânărul anului” în cadrul celei de...
Mai mult de 80 la sută dintre alegători s-ar putea prezenta la urne la alegerile din 30 noiembrie. Pentru prima dată la noi în ţară acestea vor fi organizate în sistem de vot uninominal. Sibiul va avea şase colegii...
Candidatul din partea PNL la Senat, Nicolae Neagu este de părere că Adrian Iorgulescu a făcut o alegere inspirată, renunţând la candidatura sa într-un colegiu din Sibiu. Neagu spune că a lucrat bine cu ministrul Culturii. „Iorgulescu a luat...
Utilităţile din cartierul Tineretului vor fi finalizate în perioada următoare. Potrivit viceprimarului Virgil Popa, lucrările la reţeaua de apă şi canalizare sunt destul de avansate. „În acest moment aproximativ 60 la sută din cartier poate fi racordat. Totodată, Electrica...
Majorari la inceput de campanie
Miracole electorale Inceputul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie aduce o serie de vesti bune. Astfel, de la 1 octombrie a crescut salariul de baza minim pe economie, salariile profesorilor, dar si pensiile. In plus, aflam...
„Politicianismul distruge orice urma de bun simt fata de evenimentele importante ale Romaniei”, considera Corneliu Bucur, directorul Complexului National Muzeal (CNM) Astra, care acuza de inconstienta si iresponsabilitate totala. Vizibil suparat in urma absentei personalitatilor politice locale de la...
Sibiul impartit in colegii uninominale
Conform Legii votului uninominal, fiecare judet reprezinta o circumscriptie electorala si are in componenta sa atatea colegii uninominale cati parlamentari ii revin, in functie de numarul locuitorilor. Norma de reprezentare in Romania este de un deputat la 70.000 de...
Ultimele Știri
FOTO/ULTIMA ORĂ: ALERTĂ MAXIMĂ în județul Sibiu! O mașină a ajuns în Olt, pompierii intervin cu bărci
UPDATE: "Persoana a ajuns singură la mal, este vorba de un bărbat în vârstă de 70 de ani.În aceste...



