Funcţionarii publici au amânat greva generală pentru începutul anului viitor. Totodată, Federaţia Sanitas a decis şi ea suspendarea protestelor. Sindicaliştii din Educaţie resping însă majorarea anunţată de premier şi nu renunţă la greva generală. Sindicatele funcţionarilor publici au decis să amâne declanşarea grevei generale pentru 2 ianuarie. Aceştia intenţionau să intre în grevă generală pe 13 noiembrie. Alianţa Sed Lex va cere viitorului Guvern majorări salariale de 50 la sută, creşterile fiind îndreptate în special spre funcţionarii publici şi personalul contractual cu salarii de maximum 1. 000 de lei. Greva generală, pe termen nelimitat, a funcţionarilor publici ar fi putut duce la amânarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Preşedintele Sanitas, Marius Petcu, este de părere că oferta făcută de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este cea mai bună pe care o putea obţine de la actualul guvern. Drept urmare, sindicaliştii Sanitas suspendă protestele anunţate. Dascălii nu renunţă Sindicaliştii din Educaţie susţin că nu renunţă la greva generală. ªi asta în urma anunţului făcut de premierul Tăriceanu, potrivit căruia salariile profesorilor vor creşte diferenţiat, în două trepte, la 1 martie şi, respectiv, 1 septembrie 2009. „Nu ne interesează propunerea premierului. Vom urma calendarul protestelor, astfel că, pe 18 noiembrie, vom face grevă generală”, a declarat preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor. ªi liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea a declarat că: „nu vrem decât respectarea legii adoptată de parlament şi promulgată de preşedinte, prin care salariile cadrelor didactice trebuie să fie majorate cu 50 la sută”. Potrivit ordonanţei de urgenţă adoptată de Guvern, veniturile dascălilor vor fi majorate gradual cu până la 28 de procente, de cele mai mari creşteri urmând să beneficieze în principal cadrele didactice cu venituri reduse. Noua ordonanţă abrogă dispoziţiile actului de amânare a termenului de majorare a salariilor cu 50 la sută. Acordul asupra principiilor care vor sta la baza Legii salarizării bugetarilor propus de premierul Tăriceanu a fost semnat numai de sindicaliştii din cadrul Blocului Naţional Sindical care au precizat însă că au făcut-o „degeaba”. CNSLR Frăţia a refuzat să semneze acordul, iar cei de la Cartel Alfa au solicitat amânarea semnării acestuia. (A.M.)
Cele mai citite
Ultimele știri
Cod galben de ninsori extins și prelungit până miercuri, 19 februarie
Meteorologii au prelungit și extins codul galben de ninsori, valabil până miercuri, 19 februarie, ora 10:00.Atenționarea vizează Capitala și...