Un accident rutier deosebit de grav s-a produs, duminică, în apropierea localității Nemșa, unde o motocicletă a fost acroșată de un autobuz. În urma impactului, motocicleta a luat foc, iar tânărul aflat pe aceasta a suferit arsuri grave pe aproximativ 50% din suprafața corpului.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii rutieri, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitatea Ruja, conducea autobuzul pe DC 13, în direcția Moșna, când, din cauze care urmau să fie stabilite în cadrul cercetărilor, a acroșat o motocicletă care circula în aceeași direcție.
Motocicleta era condusă de un tânăr în vârstă de 18 ani, din Biertan. În urma coliziunii, aceasta a fost cuprinsă de flăcări.
La locul accidentului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Sibiu, cu o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Incendiul a fost lichidat de pompieri.
Situația motociclistului a fost una extrem de gravă. Acesta a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, la nivelul feței, mâinilor și picioarelor.
După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, tânărul a fost transportat conștient cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș.
În autobuz se aflau 16 persoane. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii rutieri au continuat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
FOTO: Arhivă
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





