Religie

Șansa

Duminica de astăzi, a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, se potrivește perfect cu Evanghelia zilei, adică a pildei celor poftiți la Cină (Luca 14, 16-24).Azi ne aducem aminte de toți Sfinții din neamul ales, care au visat la...

Române, te-ai gândit vreodată?

Nu mai gândim profund şi nici româneşte. Trec zile după zile pline de zgomotul şi furia care ne intră-n casă şi-n inimă prin televizor, nu mai vorbim între noi, privim doar chipul hâd al nedreptăţii şi batjocurii continue, complet...

Momentul

Fericitul Augustin spunea că omul înrobit patimilor își pierde libertatea și devine rău. Iar cel care se eliberează de sclavia lor, devine liber și se face bun. Cu acest gând să-l privim pe tânărul bogat, care vine în fața...

Cu respect despre Catedrala Mântuirii Neamului

Numai pronunţându-i numele şi este de ajuns să se încreţească pielea pe spinarea trădătorilor de ţară, să ţiuie urechile turciţilor care ţucă imineii la înalta poartă (care acum, în secolul douăzecişiunu, se numeşte întâmplător Bruxelles), iar politically „corecţii” care...

Nebunia

Spunea Părintele Arsenie: La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”. La atei, prin Psalmul 52, 1: „Zis-a cel nebun întru inima sa «Nu este Dumnezeu»”. Și la bogați: „Nebune, în această noapte vor cere de la tine...

Asemănarea

Când a vrut să-l creeze pe om, Dumnezeu a zis: „Să-l facem pe om după chipul și asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). Dar în versetul următor se spune: „Și l-a făcut Dumnezeu pe  om, după chipul Său”.Observăm, însă, că...

Necazul

Am citit un cuvânt de la Pr. Paisie Agioritul: „Necazurile răbdate în smerenie și fără cârtire sunt mai sus decât rugăciunea”. Oare ce vrea să spună Pr. Paisie?Vrea să spună că rugăciunea este modul firesc și ușor de a...

O nouă zi va fi inclusă în calendarul creștin-ortodox al BOR

Biserica Ortodoxă Română a decis ca o nouă zi să fie inclusă în calendarul creștin-ortodox.În această săptămână, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis marcarea zilei de 1 octombrie ca fiind Ziua Persoanelor Vârstnice și includerea acesteia în...

FOTO: Sărbătoarea Hramului la Biserica din Cimitirul Ortodox din Mediaș

Au fost momente de sărbătoare, sâmbătă dimineaţa, la Biserica Ortodoxă din Cimitirul Ortodox Mediaș.Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni” a devenit neîncăpătoare sâmbătă, la o zi atât de importantă din viața lăcașului de cult.Credincioșii au...

INTERVIU Pr. Constantin Necula: ”Regăsirea ființei prin știință și credință”, un nou festin editorial

De curând, Pr. Constantin Necula și renumitul chirurg Vlad Ciurea și-au dat întâlnire în paginile unei apariții editoriale de excepție: ”Regăsirea ființei prin știință și credință” (Ed. Bookzone, București, 2023). Dincolo de ținuta grafică seducătoare, cartea are calitatea de...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Gata cu restricțiile pe Valea Oltului! Surpriză pentru șoferi: lucrările au fost terminate înainte de termen

Vești bune pentru șoferii care tranzitează Valea Oltului! Lucrările de protecție a versanților de pe DN7, între Râmnicu Vâlcea...