Sănătate

Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân la Iacobeni

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a V-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din...

Reabilitări la Secția Ginecologie a Spitalului Municipal Mediaș

Sunt anunțate investiții importante la Secția Ginecologie a Spitalului Municipal Mediaș. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Mediaș din această lună se află proiectul de hotărâre privind reabilitarea Secției Ginecologie, aleșii locali urmând să decidă asupra proiectului...

FOTO – Intervenţii chirurgicale demonstrative, transmise în direct de la Spitalul Militar Sibiu

În perioada 17-19 octombrie, Asociația Română de Chirurgie a Peretelui Abdominal (ARCPA) a organizat la Sibiu cea de-a şasea conferinţă anuală, cu tema „Complicaţii ale chirurgiei parietale”. Societatea, înfiinţată în 2013 la Cluj Napoca, reuneşte chirurgi din toată ţara,...

INSP: 13 noi cazuri de rujeolă, confirmate săptămâna trecută

Un număr de 13 noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în şapte judeţe şi municipiul Bucureşti în perioada 15 - 19 octombrie, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate vineri pe site-ul Institutului...

Dr. Corina Ispășoiu: Instalarea menopauzei timpurii. Ce e de făcut?

Numărul femeilor care se confruntă cu apariția menopauzei precoce este în continua creștere, afectând 1 din 250 de femei cu vârsta de 35 de ani și 1 din 100 de femei la vârsta de 40 de ani. Care sunt...

CNAS: Peste 60% din persoanele cu diabet dezvoltă neuropatie diabetică

Peste 60% din persoanele cu diabet dezvoltă neuropatie diabetică, iar circa 7% ajung nu doar la picior diabetic, ci la amputaţii ale membrelor inferioare, a declarat joi reprezentantul CNAS Augustus Costache, în deschiderea celei de a VI-a ediţii a...

Vaccin impotriva gripei pentru inca 300.000 de romani

Reprezentantii Ministerului Sanatatii au anuntat in cursul zilei de joi ca s-a decis suplimentarea numarului initial de doze de vaccin antigripal cu 300.000 de doze. Acestea se adauga la cele 1.000.000 achizitionate initial si din care s-a inceput distributia...

Record de posturi scoase la concurs de catre Spitalul Judetean

Spitalul Judetean Sibiu scoate la concurs un numar record de posturi. Este vorba despre mai bine de 40 de locuri de munca vacante pentru care se va da concurs in perioada urmatoare. Cele mai multe joburi sunt pentru aistenti...

FOTO – Cadouri pentru nou născuți, de la Clubul Lions Bruckenthal Sibiu

Bebelușii veniți pe lume în data de 17 octombrie 2018 și mămicile acestora au avut parte astăzi de o frumoasă surpriză din partea Clubulului Lions Bruckenthal Sibiu. Reprezentanții clubului le-au dăruit celor 6 nou-născuți (4 fete și 2 băieți)...

Cresterile salariale din Sanatate lasa spitalele fara bani de functionare!

Cresterile salariale din sistemul medical risca sa afecteze functionarea spitalelor. La Sibiu spre exemplu, aproape 80% din bugetul Spitalului Judetean merge catre plata salariilor. Cornel Benchea, managerul unitatii medicale spune ca spera sa ii ajunga banii pentru a acoperi...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

Începutul unei legende de 100 de kilometri

Ziua 1Astăzi, Adrian a lăsat în urmă malul sigur și a plonjat în apele Dunării. Primele ore au fost...