-2.1 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

American Corner la Biblioteca ASTRA din Sibiu

Cele mai citite

Ambasada SUA a deschis în data de 7 decembrie, în incinta Bibliotecii Astra din Sibiu un nou American Corner.

Centrul deschis de Ambasada SUA promovează valorile culturale și democratice comune ale Statelor Unite ale Americii și României.

Acesta este al 10-lea centru din programul American Corners, care le include și pe cele din Bacău, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu Mureș.   

„Sunt încântat să fiu astăzi alături de voi toți, în această bibliotecă la standarde internaționale, pentru a deschide American Corner Sibiu. Cu peste 160 de ani de experiență și peste un milion de documente, Biblioteca Județeană Astra Sibiu este partenerul perfect pentru Ambasada noastră”, a declarat Timothy Gerhardson. El a adăugat că American Corner Sibiu a urmărit să consolideze prietenia și înțelegerea reciprocă.

 Începând cu anul 2011, în cadrul Bibliotecii Județene Astra Sibiu a funcționat un American Shelf (Raft American), care a oferit o colecție de volume, titluri de referinţă, literatură americană clasică şi contemporană, metodologie de predare a limbii engleze și resurse pentru învăţarea limbii engleze.

În 26 mai 2022, Ambasada SUA și Biblioteca Județeană Astra Sibiu au semnat un acord de parteneriat privind înființarea unui American Corner la Sibiu.   

Despre American Corner

Programul American Corners din România a început în anul 2005.

În prezent, există zece centre American Corner, care fac parte dintr-o rețea globală de peste 600 de centre, în peste 150 de țări.

Programul urmărește promovarea înțelegerii și a cooperării între Statele Unite ale Americii și România, furnizând informații precise și diverse despre Statele Unite, pe o serie de teme care vor contribui la dezvoltarea comunicării și a schimburilor culturale dintre cele două țări. Pe lângă faptul că oferă acces la informații de încredere și actualizate despre SUA, prin intermediul unor resurse tipărite și pe suport electronic, centrele American Corner organizează programe interactive culturale, educative și de învățare a limbii engleze.

 American Corners oferă un mediu primitor și plin de inspirație, personal instruit și tehnologiile moderne necesare pentru a crea legături cu românii, atât în persoană, cât și virtual, susținând politicile Guvernului SUA, pentru o mai bună înțelegere a istoriei și a valorilor culturale americane.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

În Sibiu, certificatele de stare civilă se eliberează de acum, la cerere, și în format electronic

Începând cu 31 martie 2025, toate unitățile administrativ-teritoriale ale Direcției Generale pentru Evidența Populației de pe raza județului Sibiu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect