0.2 C
Sibiu
marți, februarie 17, 2026

ANUNŢ în atenţia unităţilor administrativ-teritoriale

Cele mai citite

Potrivit prevederilor art. 1, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului         nr. 3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi modificarea unor acte normative, ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ai instituţiilor publice de subordonare locală, care înregistrează arierate la data de 31 ianuarie 2013, au obligaţia diminuării volumului acestora cu cel puţin 85% până la data de 31 martie 2013.
În cazul nerespectării acestor prevederi, se sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
Unităţile administrativ-teritoriale pot solicita de la Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 29 martie 2013, contractarea de împrumuturi din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, care se utilizează exclusiv pentru achitarea arieratelor înregistrate faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.
În aplicarea prevederilor O.U.G. nr.3/2013, Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru buget.
O.U.G. nr. 3/2013 este afişată pe site-ul www.finantesibiu.ro / buget / legislatie.

Biroul de Presă al DGFP Sibiu

spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: Avertisment de ultimă oră de la IPJ Sibiu pentru șoferi și pietoni

Polițiștii sibieni au transmis mai multe recomandări șoferilor și pietonilor în contextul condițiilor meteo din aceste zile.În contextul avertizărilor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect