Sibiu, 14.06.2024.
Din 15 ianuarie 2024 până în 14 iunie 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu a derulat proiectul „Din Sibiu Punem Stop Joc Drogurilor”, finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
În cadrul proiectului, au fost implicate în acțiuni inovative de conștientizare și prevenție a consumului de droguri la adolescenți 5 licee partenere din Sibiu:Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național ”Octavian Goga”, Colegiul Economic ”George Barițiu” și Liceul de Artă din Sibiu.
Peste 1000 de adolescenți aflați în situații și în medii de risc privitor la consumul de substanțe au luat parte la acțiunile proiectului, prin participarea la ateliere interactive în cadrul liceelor. Prin interventiile de prevenire si reducere a consumul problematic de droguri, cât si prin implicarea activa a adolescentilor printr-o abordare integrata, multidisciplinara la nivelul municipiului Sibiu, proiectul și-a propus să vină in intampinarea provocărilor cu care se confruntă adolescenții în ceea ce privește consumul de droguri și bullying-ul asociat consumului.
Inițiativa s-a dorit a fi un proiect-manifest împotriva consumului și bullying-ului asociat acestuia în licee și a urmărit prevenirea consecințelor negative asociate consumului de droguri, prin oferirea accesului la informații, servicii personalizate și resurse specializate pentru a reduce riscurile asociate consumului de droguri în această grupă de vârstă și pentru a promova un stil de viață sănătos în Sibiu.
Proiectul a adus laolaltă și a angrenat activ atât adolescenții, cât și aparținătorii acestora prin ședințe de consiliere familială și 2 workshop-uri, a câte 30 de participanți fiecare, cu tema „Rolul familiei în combaterea consumului de droguri la adolescenți”, dar și un număr de 25 de cadre didactice care au beneficiat de activități de formare în vederea abordării temelor privind consumul de droguri, prin programe de mentorat de tipul workshopurilor. Voluntarii Societății Naționale de Cruce Roșie-Filiala Sibiu au reprezentat o resursă strategică, cu aportul căreia se s-au utiliza metode peer-learning în activitatea de informare/ conștientizare cu privire la riscurile consumului de droguri.
Prin acțiunile desfășurate prin proiect, s-au format 5 grupuri suport, câte unul la nivelul fiecărui liceu implicat, precum și 10 lideri multiplicatori anti-bullying,
De asemenea, prin proiect s-a înființat un Safe space la sediul Societății Naționale de Cruce Roșie-Filiala Sibiu, unde adolescenții au putut discuta deschis despre problemele legate de consumul de droguri – Secret Pal Safe Station. Acesta a fost deschis publicului în zilele de miercuri și vineri, operând sub atenta supraveghere a unui psiholog și lucrător social. A fost pusă la dispoziția adolescenților o linie telefonică/whatapp.
Proiectul a presupus și realizarea unui podcast adresat adolescenților, părinților și cadrelor didactice cu teme: riscurile consumului de droguri (la nivel de sănătate, psihic, social, economic), legătura între bullying și consum de droguri, stimularea deprinderii unui stil de viață sănătos, fără comportamente de risc, construirea încrederii și rezilienței, o proiecție de film în aer liber, la care au participat peste 300 de spectatori, 2 flashmoburi care au susținut campania #InStareSaAjut, la care au participat 70 de voluntari.
Rezultatele obșinute ca urmare a acțiunilor întreprinse:
- peste 1000 de adolescenți din Sibiu, cu vârste între 12-18 ani, mai informați cu privire la riscurile consumului de droguri și resursele disponibile în vederea combaterii acestuia prin participarea la ateliere interactive;
- 30 de adolescenti consumatori/aflati in risc de consum si familiile acestora care au beneficiat de servicii personalizate de consiliere psihologică și emoțională;
- 10 lideri antibullying și un lanț multiplicator de adolescenți care sprijină și sunt sprijiniți în vederea dezvoltării rezilienței în fața presiunilor sociale;
- o campanie de conștientizare privind necesitatea scăderii numărului de adolescenți consumatori de droguri în Sibiu, formată din 2 flashmoburi, o proiecție de film și un podcast.
- prevenirea și limitarea consecințelor negative asociate consumului de droguri în rândul adolescenților cu vârste între 12-18 ani din Sibiu ca urmare a intervențiilor personalizate care implică activ membrii grupului țintă și adaptate specificului grupei lor de vârstă, menite să reducă riscurile asociate consumului de droguri.
Despre Societatea Națională de Cruce Roșie din Romania- Filiala Sibiu
Filiala Sibiu a Crucii Rosii are o experienta de peste 15 ani in a fi prezenta in toate unitatiile de invatamant gimnazial si liceeal cu programe de educatie de la egal la egal,care presupune instruirea voluntarilor cu urmatoarele module: Preventie consum alcool si droguri, Contraceptie, Prim ajutor premedical, Igiena orala
Odata instruiti, voluntarii Crucii Rosii sustin aceste module in scoliile si liceele din Sibiu iar succesul acestui program, in care voluntarii au varste apropiate de liceeni si elevi, consta tocmai in indepartarea prapastiei dintre generatii iar mesajul are astfel impact mult mai puternic in randul tinerilor. Pentru modulele de preventie de consum de alcool si droguri dar si pentru modulul de contraceptie, in anul 2011, Filiala Sibiu a Crucii Rosii a editat un Manual pentru Peer- Educatori, cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu si al Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Sibiu.
Despre programul În Stare de Bine
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.
Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.
Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.