13.2 C
Sibiu
joi, august 21, 2025

Cai, tradiție și suflet ardelenesc – Orlatul, locul unde trecutul întâlnește viitorul. De la târgul copilăriei, la Expoziția de Cai de astăzi!

Cele mai citite

Dis-de-dimineață, pe vremuri, porneam cu căruța alături de unchiul meu pe drumul din satul Vale către Orlat, la târgul de Sfânta Marie. Îmi amintesc atmosfera de sărbătoare, dar mai ales, caii – puternici, impunători și deopotrivă blânzi, pe atunci, folosiți la munca câmpului. Caii erau pentru toate gospodăriile un sprijin de nădejde pentru pâinea și hrana de zi cu zi.

Pentru mine, cel mai mare moment de bucurie era când unchiul mă lăsa să țin hățurile. Simțeam că toată puterea calului era în mâinile mele și, pentru câteva clipe, eram cel mai puternic copil din lume.

Astăzi, târgul copilăriei s-a transformat într-o Expoziție de Cai de Tracțiune, dar spiritul Orlatului a rămas același. Am întâlnit crescători pasionați precum Simion Bumbea, care duce tradiția mai departe, alături de puștiul său – ce îi poartă numele – la fel de îndrăgostit de caii grei de rasă. Cu Simion am stat la povești, iar apoi am mâncat din nou cei mai buni mici din zonă – pe care nu-i ratam nici când eram copil.

Nu am plecat nici anul acesta fără să iau „puiul târgului” – turta dulce specifică târgurilor din Mărginime, aceeași pe care unchiul mi-o cumpără de fiecare dată când mă lua cu el “la cai”.

Orlățenii nu se dezic când vine vorba de creșterea celor mai frumoși cai de rasă. Mai mult decât atât, ei rămân păstrători ai unor tradiții de mare preț pentru zona Ardealului – transmițând din generație în generație nu doar meșteșugul creșterii cailor, ci și dragostea pentru aceste animale, atât de impunătoare și totodată blânde.

Expoziția de la Orlat arată încă o dată că aici caii nu sunt doar mândria comunității, ci și o moștenire de suflet, păstrată cu grijă și dăruită mai departe.

Bogdan Trif, deputat și președinte organizația județeană PSD Sibiu

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Informații în pregătirea acordării tichetelor electronice pentru energia electrică

După ce, prin O.U.G. nr.35/30.06.2025, a fost eliminată plafonarea prețului la energie electrică începând cu data de 1 iulie,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect