10.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Mesajul pentru Sărbătorile de Paști adresat locuitorilor din județul Sibiu de președinta Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean

Publicitate

Cele mai citite

În această duminică, creștinii ortodocși de pretutindeni serbează Paștele – sărbătoarea luminii și a învierii, sărbătoarea speranței la începutul unui nou ciclu de viață.
Anul acesta lumina din noaptea Învierii are, poate, o altă însemnătate decât într-un an obișnuit. Să căutăm lumina în interiorul nostru, credința este ceva lăuntric. Avem nevoie, mai ales acum, să credem într-un mâine mai bun.
Viața noastră s-a schimbat în ultimele săptămâni. Am văzut cât de importantă e solidaritatea, cât de multă nevoie avem de ordine, de seriozitate,  de conlucrare și respect reciproc, de valori pe care să construim solid.
Poate după aceste săptămâni de distanțare socială vom învăța să ne înțelegem și să ne acceptăm reciproc mai bine.  Acum suntem nevoiți să ne distanțăm social, dar când totul va fi bine, vom avea, în curând, ocazia să îi îmbrățișăm pe toți cei pe care îi iubim.
Sunt alături de voi toți, iar gândul și recunoștința mea se îndreaptă către eroii noștri din sistemul sanitar și către cei care servesc comunitatea în această perioadă, expunându-se riscului și luptând în prima linie pentru ca noi să supraviețuim.
Alături de voi, acum, îmi doresc să împărtășim speranța și Lumina adevărată a binelui și a solidarității. Să ne arătăm nouă înșine că am înțeles cu adevărat însemnătatea sacrificiului făcut pentru ceilalți și a Învierii.
Vă îndemn să  aveți grijă de voi. Având grijă de voi, aveți grijă și de cei pe care îi iubiți. Suntem distanțați, dar suntem împreună. Putem fi aproape unii de ceilalți cu gândul și cu sufletul.
Sărbători fericite!
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: „Mascații” au controlat două orașe și mai multe comune din județul Sibiu

Sâmbătă seara, între orele 18:00-22:00, polițiștii au desfășurat o acțiune de tip „Razie”, cu efective mărite, în Copșa Mică,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya