O tânără de 22 de ani din Spania a rămas fără loc de muncă după ce a făcut un lucru pe care mulți angajatori l-ar considera, la prima vedere, o dovadă de seriozitate: ajungea constant la serviciu cu mult înainte de începerea programului. Cazul a ajuns în instanță, însă judecătorii au decis că firma a procedat legal atunci când a concediat-o.
Tânăra era angajată la o companie de logistică și trebuia să își înceapă activitatea la ora 7:30. Cu toate acestea, timp de mai multe luni, ea s-a prezentat frecvent la locul de muncă cu 30 până la 45 de minute mai devreme, existând zile în care intra în sediul companiei încă de la ora 6:45.
Potrivit angajatorului, prezența sa înainte de ora oficială nu era necesară.
Responsabilitățile pe care le avea, respectiv verificarea planurilor și a rutelor de transport pregătite anterior, puteau fi îndeplinite exclusiv în timpul programului de lucru.
Într-o primă etapă, compania i-a atras atenția verbal că nu este nevoie să ajungă atât de devreme. Ulterior, conducerea a emis și un avertisment scris, solicitându-i să respecte programul stabilit.
Cum situația nu s-a schimbat, firma a decis încetarea contractului de muncă.
Convinsă că a fost sancționată pe nedrept, fosta angajată a atacat decizia în instanță. Ea a susținut că a acționat din profesionalism și din dorința de a-și desfășura activitatea cât mai eficient.
Judecătorii nu au fost însă de aceeași părere. În motivarea hotărârii, aceștia au arătat că tânăra intra în incinta companiei fără să aibă atribuții de serviciu înainte de începerea oficială a programului și că a ignorat în mod repetat instrucțiunile primite de la angajator.
Mai mult, instanța a apreciat că atitudinea sa a afectat organizarea internă a companiei și a reprezentat o încălcare a obligației de a respecta regulile stabilite de angajator.
Verdictul a fost unul ferm: concedierea a fost legală și justificată. Magistrații au invocat „neascultarea, neloialitatea și abuzul de încredere” ca motive care au susținut decizia firmei.
Specialiștii în dreptul muncii atrag atenția că astfel de situații nu sunt lipsite de consecințe.
Potrivit avocatei Inés Calle Lambach, pontarea înainte de începerea programului, fără desfășurarea efectivă a activității profesionale, poate ridica suspiciuni privind raportarea timpului de lucru și poate fi interpretată ca o formă de fraudă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




