PERICOL pe drumurile din Sibiu: un bărbat fără permis și cu alcoolemie de peste 1 la mie a provocat un accident

Cele mai citite

Șofer beat și fără permis, implicat într-un accident în Jina. A intrat cu mașina într-un autoturism parcat.

Un bărbat de 38 de ani din Jina este cercetat de polițiști după ce, deși nu avea permis de conducere și consumase alcool, a provocat un accident rutier în localitate.

Incidentul s-a produs în seara zilei de 16 iulie, în jurul orei 21, pe DJ 106E, în localitatea Jina. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea carosabilului.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără persoane rănite.

Locuri de muncă

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat, care urmează să stabilească toate împrejurările producerii evenimentului și să dispună măsurile legale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Gata cu gropile! DN1, la Avrig, are asfalt nou. Anunț important pentru șoferi

Vești bune pentru șoferi! S-a turnat ultimul strat de asfalt pe Drumul Național 1, la Avrig. Restricțiile se apropie...

Știri pe același subiect