Obiceiurile, meșteșugurile, vechile rețete și cântecele de odinioară au succes în mediul online. O demonstrează cifrele înregistrate de proiectul #Tradiții pentru mâine: peste 1.700.000 de afișări ale postărilor pe facebook, youtube și instagram și peste 57.000 de interacțiuni – reacții, comentarii și distribuiri.
Proiectul a fost implementat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu în perioada 12 octombrie 2022 – 15 ianuarie 2023.
Timp de trei luni, vechi doine, colinde, cântece de lucru, de dragoste ori de jale, balade, jocuri populare feciorești, obiceiuri agrare, tradiții specifice sărbătorilor de peste an, vechi rețete, meșteșuguri precum cel al împletitului din nuiele de răchită, al cusutului și țesutului, practici precum Protocolul Bunei Învoiri, ghicirea ursitului, șezătoarea și claca, importanța și semnificațiile sociale ale unor obiecte precum lada de zestre – toate au constituit puncte de referință în proiectul cultural online #Tradiții pentru mâine. Prin acest demers, echipa CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și-a propus să aducă în prim-plan diversitatea patrimoniului cultural imaterial din județul Sibiu, să prospecteze modul în care comunitățile se raportează la cultura tradițională și să contribuie la educarea publicului larg în spiritul cunoașterii și prețuirii patrimoniului cultural.
În acest context, pe pagina de facebook Centrul Creaţiei Junii Sibiu, pe contul de instagram Centrul Creației Junii Sibiu și pe canalul de youtube Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului au fost postate peste 70 de clipuri video, aproape 400 de fotografii și aproape 100 de texte. Acestea au totalizat peste 1.700.000 de afișări și peste 57.000 de interacțiuni – reacții, comentarii și distribuiri, de la un public extrem de divers, provenind din România, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, SUA etc. De mare succes s-au bucurat materialele video dedicate sărbătorilor de iarnă, colinde specifice satelor sibiene având peste 42.000 de vizionări.
Numărul mare de vizualizări și comentariile postate pe rețelele de socializare au arătat faptul că temele abordate în cadrul proiectului au incitat interesul utilizatorilor de internet, care și-au exprimat prețuirea pentru moștenirea culturală și chiar au oferit informații complementare despre practici tradiționale: „Respect pentru voi, cei care păstrați și mențineți tradițiile!”, „Acesta este folclorul autentic. Felicitări celor ce îl scot la lumină”, „Mulțumesc pentru rețeta de hibiză cu prune. Trebuie încercată. La noi îi spunea lichiu cu prune. Un pic diferită rețeta. Doamne, ce vremuri, ce fain era și ce ne bucuram de pupurile de la pită, de lichiu, colac”, „Și la Biertan și Richiș se culegeau viile așa. Boturile erau golite în căzi uriașe, puse în care trase de boi sau de cai, sau în remorci de tractoare.”, „Excepțional, jocul tuturor junilor din Mărginimea Sibiului!”, „Foarte frumoasă și originală tradiția neamului nostru”, „Bravo tuturor celor care muncesc și se trudesc să țină in viață aceste minunate tradiții păstrate din moși-strămoși până in zilele noastre și de aici înainte!”.
Proiectul #Tradiții pentru mâine a fost implementat, cu resurse proprii, de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu în perioada 12 octombrie 2022 – 15 ianuarie 2023, în cadrul programelor de valorificare a patrimoniului cultural imaterial din zonele etnofolclorice ale județului Sibiu.