Poți adopta o oaie sau un pom fructifer! Vei primi, acasă, brânză, miere și fructe

spot_img
Cele mai citite

Micii producători locali vor avea conexiuni directe cu cei care consumată mărfurile lor, indiferent dacă locuiesc în România sau în din alte țări din UE. Noul program le va permite clienților să adopte o oaie, un pom fructifer sau un stup de albine și să primească periodic produse în schimbul unei plăți în avans.

Românii vor putea adopta o oaie, un pom fructifer sau un stup de albine și vor primi acasă brânză, fructe, gemuri ori miere, printr-un program pregătit de platforma Hambar, potrivit economica.net.

Platforma funcționează ca un marketplace care conectează direct producătorii cu persoanele interesate să cumpere produse artizanale și tradiționale. Platforma nu deține stocuri proprii și nu stabilește prețurile, acestea fiind decise de fiecare producător în parte.

Cum va funcționa programul „Adoptă o oaie”

Una dintre funcționalitățile pe care fondatorii vor să le introducă este posibilitatea de a plăti în avans pentru producția unui animal sau a unui pom fructifer. În schimb, clienții vor primi produsele aferente adopției pe parcursul mai multor luni.

Așadar, cine va adopta o oaie va primi acasă brânză de oaie, timp de șase luni, cine va alege să adopte  un copac va primi fructe și gemuri, iar cine va adopta un stup va primi miere.

Primele teste pentru adopția unei oi ar urma să înceapă cel târziu în noiembrie 2026, iar programul ar urma să fie extins în anul următor.

Sistemul va permite identificarea individuală a animalelor. De exemplu, un cioban cu o mie de oi ar putea pune la dispoziție o sută de animale fotografiate și individualizate, dintre care clienții să își aleagă una.

Cumpărătorii vor putea plăti în avans pentru o cantitate stabilită de produse, de exemplu 6, 10, 12 sau 15 kilograme de brânză. După achiziție, produsele vor fi livrate periodic, în funcție de condițiile programului.

Micii producători vor putea încasa bani înainte de recoltă

Programul nu urmărește doar să le ofere consumatorilor o modalitate diferită de a cumpăra produse locale, ci și să îi ajute pe producători să își finanțeze activitatea.

Plățile în avans ar putea asigura o parte din banii necesari pentru creșterea animalelor, cultivarea fructelor și legumelor sau pregătirea produselor artizanale.

Inițiatorii spun că mecanismul ar putea fi util inclusiv producătorilor de conserve și preparate tradiționale, care cumpără ingrediente de la alți agricultori.

Fondatorii intenționează să introducă treptat aceste funcționalități, pentru a le permite micilor afaceri să se adapteze noului model de vânzare.

Inițiatorii acestui sistem spun că nu vor să transforme afacerile artizanale în fabrici și nici să îi oblige pe producători să mențină permanent aceleași cantități. Oferta va putea varia în funcție de sezon și de capacitatea fiecărei afaceri.

De ce se mizează pe micii producători locali

Platforma se adresează în special producătorilor care nu pot livra volumele solicitate de marile lanțuri de supermarketuri sau nu au acces la rafturile acestora.

Platforma își propune să ofere acces la o gamă mai largă de produse, inclusiv de la afaceri de familie și artizani care lucrează sezonier.

De asemenea, prin livrarea directă, platforma vrea să le permită consumatorilor să cumpere produse locale fără să parcurgă zeci de kilometri până la gospodăria sau atelierul producătorului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

RAR anunță întreruperea temporară a serviciilor online, pe 31 octombrie 2026. Ce trebuie să știe șoferii

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că serviciile destinate publicului vor fi indisponibile sâmbătă, 31 octombrie 2026, în intervalul...

Știri pe același subiect