Raed Arafat, șeful Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), a fost citat la Parchetul Militar, unde urmează să fie audiat într-un dosar ce vizează suspiciuni privind angajări considerate neclare în cadrul instituției.
Potrivit unor surse, există posibilitatea ca acesta să fie pus sub acuzare în legătură cu modul în care au fost realizate aceste angajări.
Șeful DSU respinge însă ferm acuzațiile și susține că instituția funcționează în deplin acord cu legea, negând existența unor angajări fictive.
„Informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la persoana mea și la pretinsa mea implicare într-o activitate ilicită sunt fie false, fie grav scoase din context, fiind prezentate într-o manieră de natură să inducă în eroare opinia publică.
Din păcate, nu este pentru prima dată când astfel de afirmații sunt lansate și întreținute în spațiul public de aceleași persoane care, de-a lungul timpului, au desfășurat cu rea-credință o campanie constantă de imagine negativă la adresa mea.
În cadrul acestei campanii au fost promovate în repetate rânduri informații false, interpretări tendențioase și afirmații defăimătoare.
Un asemenea demers, desfășurat în mod repetat și sistematic, nu urmărește informarea corectă a opiniei publice și nici apărarea interesului general.
Dimpotrivă, el pare orientat către susținerea unor interese personale sau de grup, în detrimentul adevărului și al unei dezbateri publice oneste.
În ceea ce privește acuzațiile referitoare la posibile angajări fictive în cadrul DSU, infirm categoric existența unei asemenea situații și reafirm, totodată, angajamentul ferm al instituției pentru respectarea strictă a legalității, a transparenței și a bunei desfășurări a activităților specifice, în deplin acord cu atribuțiile sale legale.
De asemenea, mi-am exprimat constant disponibilitatea de a coopera cu organele judiciare și voi continua să fac acest lucru, pentru clarificarea completă a tuturor aspectelor aflate în analiză.
Consider că adevărul trebuie stabilit pe baza faptelor, a documentelor și a cadrului legal, nu prin speculații, insinuări sau campanii mediatice construite pe deformarea realității”, a transmis Raed Arafat pe Facebook.
Conform unor surse judiciare, ancheta vizează mai mulți medici care ar fi fost încadrați formal în cadrul DSU fără a desfășura activitate efectivă. Este vorba despre doi medici de la Spitalul Floreasca și unul de la Spitalul Gerota.
Anchetatorii susțin că aceștia ar fi figurat în schema de personal și ar fi beneficiat de sporuri, fără să lucreze efectiv în instituție.
Dosarul se află în prezent în faza in rem, fără persoane puse sub acuzare.
De asemenea, pe 27 martie, procurorii militari au efectuat percheziții la sediul DSU, de unde au ridicat mai multe telefoane mobile, inclusiv pe cel al lui Raed Arafat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




