12.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Pompierii sibieni au urcat pe podium la etapa zonală a Competiției de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

Cele mai citite

În perioada 6-8 mai, lotul ISU Sibiu a participat la etapa zonală a Competiției de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfășurată la Brașov, unde a obținut locul doi la proba de descarcerare din vehicule.

„Această competiție este una dintre cele mai intense și solicitante pentru pompieri și paramedici, fiecare scenariu fiind inspirat din intervenții reale, care pun la încercare atât priceperea cât și rezistența echipelor. Salvatorii noștri au demonstrat din nou că determinarea, ambiția și profesionalismul definesc spiritul ISU Sibiu. Suntem mândri de reușita lor și le mulțumim că, prin munca și dedicarea lor, au dus din nou numele ISU Sibiu pe podium!”, au transmis reprezentanții instituției.

Echipa sibiană a fost formată din: plt. Dudaș Dragoș,plt. adj. șef Stănilă Adrian, plt. adj. șef Severin Șerban, plt. adj. șef Marcu Adrian, plt. maj. Ghiorghiu Raul, plt. maj. Stănculeț Sandu, plt. Niță Maria Cristina și sg. maj. Alexandru Cristian.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ce e în capul lor? Tânăr fără permis la volanul unui autoturism neînmatriculat

Un tânăr în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce a fost prins fără permis la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect